insiderTM
Ultimele articole
September 25, 2025ADVERTORIAL
Dragi boboci, vă așteaptă o săptămână de neuitat!În primul rând vă urăm bun venit la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara!Prima săptămână a anului universitar este și „Săptămâna bobocului” la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT).Vă așteptăm atât la evenimentele introductive de informare cât și la cele sociale,
September 24, 2025ADVERTORIAL
TimișoaraAvem plăcerea de a vă invita la FESTIVITATEA DE DESCHIDERE a noului an universitar 2025-2026 a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.Evenimentul va avea loc luni, 29 septembrie 2025, de la ora 10:00, în Aula Magna a universității.Vă așteptăm să ne fiți alături la acest moment deosebit.
September 22, 2025INVESTIGAȚII
Adevărul e că niciodată, până zilele trecute, Direcția Națională Anticorupție nu a fost atât de aproape de grupul de interese din PSD Timiș și Caraș-Severin, acaparat pe persoană fizică de către Sorin Grindeanu și Ion Mocioalcă, două personaje care, în ultimii zece ani, prin tot soiul de sateliți, au tăiat și spânzurat, atât în administrația
September 19, 2025POLITICĂ
Procurorii DNA Timișoara au desfășurat joi seară mai multe percheziții în județul Caraș-Severin, acțiune care s-a încheiat cu reținerea managerului Spitalului Municipal din Caransebeș, dr. Singh Bhupinder, acuzat de luare de mită.Descinderile au avut loc atât în Caransebeș, cât și în comuna Armeniș, cu sprijinul jandarmilor de la trupele speciale. Ancheta i-a vizat pe managerul
September 18, 2025EDITORIAL
P.S: Oare în schema organizată de la Nordis, când s-a servit ceaiul cu pesediști pe la Monaco sau în avioane private, o fi fost tot o atmosferă apăsătoare și o stare de surescitare vădită? Întreb și eu, ca să mă aflu în treabă! Și oare ce mai e cu raportul ălora de la ANAF care
September 17, 2025EDITORIAL
Luați cu popcorn, ultimele declarații ale procurorului general al României, făcute în contextul “celui mai grav caz de securitate națională din ultimii 35 de ani”. Da, ați ghicit, e filmul cu tentativa de lovitură de stat, ticluită de Călin Georgescu, mercenarii lui Horațiu Potra și rușii lui Vladimir Putin, care a dus la anularea alegerilor
September 16, 2025INVESTIGAȚII
Că le convine sau nu social-democraților, azi, Sorin Grindeanu, unul dintre protagoniștii scandalului Nordis, este liderul interimar și autoproclamat al PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu. Rămâne de văzut dacă, după Congres, bănățeanul va fi validat sau nu, în mod oficial, în calitate de președinte al partidului și, evident, viitor candidat la președinția României. Până
September 14, 2025ADMINISTRAȚIE
A început balamucul! Pentru orice ochi avizat, e cât se poate de limpede că, deși sunt clamate ecologia, mediul și interesul populației, pasele la offside, schimbate între președintele Consiliului Județean Timiș, pesedistul Alfred Simonis, și primarul orașului de pe Bega, useristul Dominic Fritz, au doar o miză economică. Una uriașă! Și toate au legătură cu
September 11, 2025ADMINISTRAȚIE
După ce, în două tranșe, structurile anticorupție au golit Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara de medici oncologi, care tratau pacienți după criteriile sălbatice ale economiei de piață, noul management al unității sanitare a decis să investească la capitolul de imagine publică și politici anti-șpagă. Așa că, în cel mai scurt timp, toți angajații de
September 9, 2025HARD NEWS
Consilierul onorific al prim-ministrului României și rector al Universității de Vest Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, s-a cocoțat pe afișul unei conferințe de securitate internațională, care ar fi trebuit să aibă loc azi, 9 septembrie 2024, cu începere de la ora 10.30, într-o aulă a instituției de învățământ superior. Tema dezbaterii publice, așa cum rezultă
HOT
September 7, 2026HOT
Ploșnițele au o calitate managerială pe care conducerea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara o subestimează. Pur și simplu, sunt încăpățânate și perseverente. Și nici nu vor să plece din spitalul public, aflat în subordinea Primăriei lui Dominic Fritz! Insectele nu citesc comunicate de presă, nu se impresionează de avizele/controalele DSP și, mai ales, nu dispar doar
July 15, 2025HARD NEWS
Ion Bejeriță este prietenul intim al lui Sorin Grindeanu – șeful Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, asfaltatorul preferat al lui Silviu Hurduzeu – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și finul favorit al baronului roșu Ion Mocioalcă. Azi, după mandate întregi de deputat al PSD, nașul mare e vicepreședinte la Curtea de Conturi a României. Adică, la instituția care ar trebui
March 3, 2025HARD NEWS
Ori de câte ori a fost întrebat despre afacerea Nordis, fie că a fost vorba despre zboruri private, protecție politică sau chermeze prin cluburi de fițe, invariabil și printre dinți, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu a spus același lucru – că e extrem de relaxat pe subiect! Mai mult, că are facturi, că și-a plătit mofturile din
ARTICOLE PREFERATE
August 26, 2026HARD NEWS
Pe 27 ianuarie 2026, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a scos la concurs un număr de 30 de posturi de asistenți medicali. Printre ele, două locuri aparent banale: un asistent medical generalist la Bloc Operator V – Ginecologie și un asistent medical debutant la Bloc Operator I – Chirurgie. Nimic spectaculos, în afară de faptul
August 26, 2026HARD NEWS
Procurorii DNA Timișoara au descins, în urmă cu câteva clipe, la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Miza – un examen public trucat pentru un post de asistent medical de pe Secția de Chirurgie. În spatele scenei, conform primelor informații, a existat o regie întreagă și un spectacol cu 30 de locuri, scoase la concurs.
August 26, 2026ADMINISTRAȚIE
Ca orice instituție democratică și serioasă care se respectă, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara a pus piciorul în prag. Apoi, s-a postat și de-a curmeziș, în ușă! Asta, doar ca să pună punct scurgerilor de informații, în spațiul public, care ar putea afecta imaginea și managementul instituției. Nimic mai mult de-atât! Manevra

InsiderTM - Cine suntem și ce facem noi
Redacția noastră este locul unde știrile zilei prind viață cu un strop de sarcasm și ironie fină. Suntem acea redacție unde subiectele fierbinți se tratează cu pamflete bine condimentate și editoriale savuroase.
În plus, ne specializăm în analiza comparativă a presei, punând în antiteză felul în care diferite redacții tratează aceleași teme. Tocmai pentru a oferi o imagine completă și, deseori, surprinzătoare asupra realității, asta pentru ca tu, cititorule, să vezi cât de diferit se poate interpreta adevărul.
Așadar, la noi, știrile nu doar că se citesc, ci se savurează cu zâmbetul pe buze! Alteori, ajută și un Colebil căci – nu-i așa!? – adevărul e mereu greu de digerat, în special pentru cei care s-au obișnuit, de ani de zile, să fie lăsați în pace.




















