Loading

PSD Timiș, reprezentat la vârf în scandalul Nordis

svgFebruary 25, 2025EDITORIALTiberiu Kiss

Ieri, jurnaliștii de la Recorder au demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, că PSD Timiș nu mai e o simplă filială de partid, ci sucursala Nordis. Și, azi, nu o să discutăm prea mult nici despre premierul Marcel Ciolacu, nici despre ministrul transporturilor Sorin Grindeanu și nici despre președintele CJ Timiș Alfred Simonis. De fapt, o să punem accent pe personajele care, cu diverse ocazii, așa cum rezultă din datele obținute de cei de la Recorder, i-au însoțit pe cei trei lideri ai PSD, dincolo de granițele României, la bordul unor avioane private, închiriate și plătite de către cei de la Nordis.

 

Pe scurt, o serie de controale ale ANAF, consultate de jurnaliștii Recorder, arată că, în perioada anilor 2021 – 2023, au fost cheltuiți aproximativ 1 milion de euro din conturile Hathor Trading Estate pentru deplasările și vacanțele patronilor Nordis și ale apropiaților acestora. Lista destinațiilor este foarte lungă – Nisa, Saint Tropez, New York, Dubai – și de foarte multe ori numele persoanelor care au efectuat deplasările nu sunt menționate în actele contabile. La momentul excursiilor, Laura Vicol era președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților și menționa, în declarația de interese, că deține jumătate din firma care a plătit excursiile. Cealaltă jumătate era deținută de soțul ei, Vladimir Ciorbă, care era și administrator.

 

G4 Media a dezvăluit, în toamna anului trecut, că premierul Marcel Ciolacu a călătorit de două ori cu avioane private închiriate de Nordis, iar Recorder a scris recent că liderul PSD s-a mai aflat și în alte două zboruri similare. Din cele patru curse, în trei dintre ele s-au aflat și alți doi lideri PSD Timiș: Sorin Grindeanu și Alfred Simonis. Ce nu s-a știut până acum este că Grindeanu și Simonis au mai beneficiat și de alte servicii turistice plătite de firmele grupului Nordis. De exemplu, pe 6 octombrie 2023, ministrul transporturilor – Sorin Grindeanu s-a urcat într-un avion cu destinația Londra, alături de cei doi copii ai săi. La bordul aceluiași avion privat, pe lângă alte personaje, a fost și familia lui Lucian Dorel Taropa, prieten și coleg de partid, numit cu un an în urmă chiar de Grindeanu la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

 

Deși ambii au legătură cu transporturile aeriene, cei doi nu zboară în interes de serviciu, ci merg într-un city break. Conform documentelor obținute de Recorder, firma care a plătit pentru această deplasare este SC Car Studio Detailing SRL. De altfel, la bord se aflau și patronii acestei societăți, Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă.  La Londra, Grindeanu a stat  patru zile unde, așa cum reiese din documentele consultate de Recorder, a participat și la un eveniment sportiv neprecizat, bilete fiind achiziționate tot de firma Car Studio Detailing SRL. Costul total al acestei deplasări a fost de 40.000 de euro. Potrivit DIICOT, firma SC Car Studio Detailing SRL a fost una dintre principalele beneficiare ale fondurilor pe care le plăteau clienții Nordis în speranța că din acei bani vor fi ridicate apartamentele promise.

 

Povești nemuritoare 

La începutul lunii februarie, în ziua în care Laura Vicol și Vladimir Ciorbă erau reținuți de DIICOT, Sorin Grindeanu era întrebat de jurnaliști despre călătoriile cu avioane private de care se știa la acel moment și afirma că și-a plătit respectivele călătorii. „Am mers pe banii mei și mi-am plătit tot. E o treabă personală. E ceva ilegal că am fost pe banii mei?”. Atunci, Grindeanu a promis că va prezenta facturi doveditoare, lucru pe care nu l-a mai făcut niciodată. La fel a procedat și Alfred Simonis care, pe 24 februarie 2022, împreună cu soția sa, alături de cuplul Vicol-Ciorbă, a decolat de la București spre Nisa, la bordul unui avion Gulf Stream G200, deținut de compania Țiriac Air. De fapt, vorbim despre o vacanță de patru zile la Monaco, una dintre cele mai scumpe destinații din Europa. În Parlament, Simonis era, la acel moment, șeful deputatei Laura Vicol, fiind liderul de grup al social-democraților.

 

Costul zborului, așa cum rezultă din documentele consultate de jurnaliștii de la Recorder, a fost de 26.700 euro și a fost suportat de firma Nordis Travel SRL. Dar cheltuielile grupului de firme Nordis cu șeful deputaților PSD nu s-au limitat doar la cursa aeriană. Odată aterizat la Nisa, Alfred Simonis a fost dus cu taxiul, tot pe banii unei firme private, în principatul Monaco, aflat la 30 de kilometri distanță. Taxiul a fost plătit de societatea Car Studio Detailing SRL, deținută de cuplul Laura Vicol – Vladimir Ciorbă. La fel s-a procedat și cu sejurul de lux al ocupanților cursei aeriene private care, arată cei de la Recorder, s-a ridicat la 30.000 euro și a fost achitată de aceeași firmă – Car Studio Detailing SRL. 

 

Toate aceste informații sunt cuprinse într-un raport de control efectuat de inspectorii antifraudă ai ANAF care a fost făcut la firma Nordis Travel. De altfel, de acest sejur nici nu s-ar fi aflat dacă inspectorii ANAF nu ar fi considerat că e o problemă ca firma Car Detailing să treacă sejurul lui Simonis la cheltuieli deductibile (care pot fi scutite de impozit), lucru precizat și în raport. Cert e că legea îi obligă pe demnitari să treacă, în declarația de avere, orice cadou sau serviciu mai mare de 500 de euro primit de la vreo societate comercială. Iar astfel de mențiuni nu se regăsesc, nici în declarația de avere a lui Alfred Simonis și nici în cea a ministrului Sorin Grindeanu.

 

Totuși, dincolo de periplurile pesediștilor Simonis și Grindeanu, importanți sunt și ceilalți însoțitori de bord care, s-au aflat în cursele private, sponsorizate de Nordis. Fie ca însoțitori ai minsitrului transporturilor, fi ca și companioni ai actualului președinte CJ Timiș. Aici sunt, cu adevărat, conexiunile dintre mediul politic, cel de business și zona de crimă organizată. Acum, conform jurnaliștilor de la Recorder, cel puțin în cursa de la Londra (6.10.2023), pe lângă  ministrul transporturilor Sorin Grindeanu și acționarii de la Nordis, la bordul avionului au mai fost prezenți: Ion Bejeriță, Lucian Taropa, Emilian Negulescu și Tefyde Ibrahim.

 

Date publice

Și spunea cineva, imediat după izbucnirea scandalului Nordis și zborurile private de la Nisa, care l-au avut la bord și pe premierul Marcel Ciolacu că, în secunda în care, într-un context sau altul, va fi menționat numele de Ion Bejeriță, totul va avea un efect de Domino. Căci el este cheia! Una peste alta, primul care l-a scos la lumină pe Bejeriță a fost jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, pe 28 noiembrie 2024, într-o postare pe Ziarul Bursa:

Pe plaja de la Nisa, Marcel Ciolacu a fost aşteptat de procurorul general Alex Florența, împreună cu procurorul şef Caraş-Severin Carmen Vrânceanu şi cu soţul ei Cătălin Vrânceanu, care are deschise peste 25 de dosare penale. Acesta a beneficiat de peste 80 milioane de euro de la termocentrala Mintia  Hunedoara, căreia i-a livrat pământ în loc de cărbune şi care a fost închisă din cauza acestui tun. Cătălin Vrânceanu a beneficiat de protecţia procurorului general Alex Florin Florenţa şi a fostului secretar al Senatului României, senator Ion Micioalcă, actualmente vicepreşedinte al Curţii de Conturi, care este capul mafiei din Caraş-Severin. Ion Mocioalcă este omul din umbră care îi dirijează pe Silviu Hurduzeu, actualul şef PSD Caras-Severin şi preşedintele CJ, Ion Bejeriţă, cât şi pe Sorin Grindeanu, care împreună cu procurorul general Alex Florenţa şi a şefei DIICOT Caras-Severin Carmen Vranceanu coordonează tot judeţul Caras Severin. Spre stupoarea bănăţenilor, Ion Bejeriță, despre care nimeni nu ştie dacă a terminat liceul, este consilierul primului ministru Marcel Ciolacu.

 

Așadar, cine este Ion Bejeriță? Nimeni altul decât fostul vicepreședinte al PSD Caras-Severin care, în 2016, a fost reținut și cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Și care, conform procurorilor, a sifonat, prin firme-fantomă, vreo 10 milioane de euro, pe care i-ar fi cărat cu sacoşa. Chiar și azi, Ion Bejeriță, încă necondamnat, este conectat la contracte cu statul român, prin tot soiul de balastiere, în special pe relația Ministerului Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu. Tot potrivit magistraților, din grupul infracțional al lui Ion Bejeriță, pe lângă alții, face parte și timișoreanul Vasile Tailor Căcăreazăun personaj extrem de cunoscut oamenilor legii din vestul țării. Numele său apare în mai multe dosare de evaziune fiscală, în special cu cereale, alături de celebrul Cristian Popa, cel supranumit „Regele Granelor din Banat”. Mai mult, Căzărează a făcut afaceri penale și cu finul lui Nuțu Cămătaru, recte Radu Buciu Rodriguez, în dosarul “leasing pentru interlopi” – vorbim despre 38 de autoturisme, care au fost vândute, în mod fraudulos, în UE.

 

În schimb, despre Cătălin Vrânceanu, soțul procurorului șef DIICOT Caras-Severin, și aici sunt multe de spus, dincolo de afirmațiile jurnalistului Sorin Roșca Stănescu și zecile de articole de presă. Cel mai important este însă faptul că, prin firmele LCS Terra Coal SRL, LCC Compania Cărbunelui SRL și Explo Mining SRL, soțul procurorului DIICOT a fost unul dintre principalii furnizori de cărbune la Colterm Timișoara. În aceleași condiții, probabil, ca și Termocentrala Mintia (Deva). Găsiți, la final și imagini video, absolut sugestive cu cărbunele livrat societății de termoficare, cu precizarea că azi Colterm SA este în insolvență. Pe de altă parte, Emilian Negulescu și Tefyde Ibrahim sunt patronii de la cluburile de fițe Nuba, acolo unde își fac veacul ministrul Sorin Grindeanu și Laura Vicol, fie iarnă sau vară.

 

Cât despre Lucian Taropa, aici lucrurile sunt extrem de simple – un sinecurist 100%, marca PSD Timiș, a cărui activitate profesională, e strâns legată de traiectoria publică a lui Sorin Grindeanu, cu care este prieten la cataramă. Până și soțiile celor doi au fost asociate în cadrul unei farmacii, Duofarm SRL din Dumbrăviţa – Timiş. Și, nu în ultimul rând, Lucian Taropa, care s-a plimbat ani de zile și pe la Aeroportul Internațional Timișoara, este proxy-ul lui Sorin Grindeanu, personajul perfect prin care gugulanul din fruntea Transporturilor transmite mesaje confidențiale, în teren și la firul ierbii. Așa cum s-a întâmplat și acum doi ani, în februarie 2023, când, dintr-o neglijență, mesajul a căzut pe tehnică, așa cum rezultă din dosarul penal 118/P/2022.

2 People voted this article. 0 Upvotes - 2 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    PSD Timiș, reprezentat la vârf în scandalul Nordis