Ca și-n romanul cu Zece negrii mititei, la început de drum, Administrația Națională Apele Române (ANAR), aflată în coordonarea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), s-a angajat să construiască/reabiliteze, prin fonduri europene din PNRR, 408 kilometri de diguri. Și, la același capitol, să automatizeze 13 baraje și să configureze tot atâtea poldere de apă de
Povestea începe cu 25 noiembrie 2021 când Sorin Grindeanu, actualul președinte al PSD, a preluat frâiele Ministerului Transporturilor. De atunci, și până pe 23 iunie 2025, când a plecat din birou, conform marotei publice, deputatul de Timiș a deblocat cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră și feroviară din istoria postdecembristă a României. Și, odată
La prima vedere, un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (22 aprilie 2016 – 277 pagini), o sesizare a ANAF către Parchetul Curții de Apel Timișoara (1 iulie 2021 – 12 pagini) și un proces-verbal de control al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara (2 aprilie 2021 –
O nimica toată căci, per total, pe anul 2024, suma se ridică, de fapt, la peste 31 de milioane de euro. Numai din contracte cu autorități publice din regiunea de vest a României! Si toate au un singur numitor comun: SC New RPC 321 SRL, firmă patronată de pastorul penticostal Adrian Cionca, printre altele constructor,