Now Reading: Timișoara, educată la mucegai

Loading

Timișoara, educată la mucegai

În timp ce Primăria Timișoara își lustruiește discursurile despre oraș european și administrație modernă, realitatea dintr-un liceu de elită arată ca un experiment eșuat de biologie: săli de clasă invadate de mucegai, copii cu probleme respiratorii și profesori obligați să predea cu mască pe față, nu din nostalgie pandemică, ci din instinct de conservare. Cazul Liceului Teoretic „William Shakespeare” nu mai este o simplă neglijență administrativă. Este dovada unei incapacități cronice de a gestiona lucruri elementare. Mai exact, siguranța copiilor și funcționarea unor instituții publice.

Potrivit documentului oficial transmis Primăriei Timișoara de către Direcția de Sănătate Publică Timiș, situația era cunoscută de ani buni. Nu de ieri, nu de la ultimul control Sanepid, ci încă din 2022. Și totuși, administrația locală nu a făcut absolut nimic, ca să scoată unitatea de învățământ dintr-o mizeria în care se scufundă, în fiecare zi, puțin câte puțin. În urma controlului efectuat de Direcția de Sănătate Publică Timiș, realitatea a fost pusă pe hârtie, fără metafore sau menajamente:

igrasie pe suprafețe extinse;
nerespectarea cubajului minim de aer pentru elevi;
condiții igienico-sanitare care au dus la retragerea autorizației de funcționare.

Rezultatul? Două clădiri, adică tot liceul William Shakespeare, au fost scoase din circuit. La pachet, a fost aplicată si o amendă de 40.000 de lei. Și atunci vine întrebarea simplă, aproape banală: ce a făcut Primăria Timișoara, în tot acest timp? Răspunsul pare să fie o combinație între ignorare, amânare și o aparentă speranță că mucegaiul se va rezolva singur, din spirit civic. Mai grav este că instituția de învățământ a notificat în repetate rânduri autoritățile locale, cerând relocarea. 

Nu o dată, nu accidental, ci constant. Cereri oficiale, documentate, trimise în fiecare an. Doar că răspunsul administrației Fritz a fost Inexistent sau, în cel mai bun caz, decorativ. Așa că, în prezent, ca urmare a controlului DSP Timiș, conducerea liceului a spus clar că, în acest moment, nu mai există soluții legale pentru a continua activitatea în acele spații. Relocarea este singura variantă. Momentan, în timp ce într-un oraș, care se vrea smart, elevii învață în condiții de Ev Mediu sanitar, primarul Dominic Fritz încă mai caută soluții.

Când DSP închide școli, iar Primăria ridică din umeri, nu mai vorbim despre o problemă punctuală. Vorbim despre un model de management public în care reacția vine doar după dezastru, niciodată înainte. Și poate că cel mai deranjant nu este mucegaiul din pereți, ci cel din sistemul administrației locale. Acea combinație de indiferență și lentoare birocratică care face ca o problemă semnalată, ani la rând, să explodeze abia când nu mai poate fi ascunsă.

Administrația Fritz are acum o alegere simplă: ori tratează situația ca pe o urgență reală, ori confirmă, încă o dată, că între discurs și realitate există o prăpastie pe care niciun proiect european nu o poate acoperi.

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Timișoara, educată la mucegai