Dacă așteptările voastre de la prima dezbatere prezidențială de la Digi24 erau să vedeți un duel pe soluții, proiecții și despre viitorul României, atunci poate ar fi cazul să coborâți puțin standardele. Nu de alta, dar la ce prezență la vot avem în România, mai lipsea să cerem și un Schopenhauer cu live translation.

Realitatea e simplă: după seara de luni, țara s-ar putea declara oficial în stare de lehamite.

Se potrivește perfect și la noi: o colecție de candidați de parcă i-am recrutat de pe ultima pagină a unui catalog de reduceri.

Și dacă vă întrebați: „Dar n-am mai trăit asta în 2024?” – răspunsul e da. E deja o tradiție. Oamenii sunt tot mai slabi, noi tot mai cinici, iar victoria e mereu a nihilismului. Rezultatul atunci? Apariția miraculoasă a unor variante de Călin Georgescu – adică idolatrii la greu și gândire la kilogram.

Victor Ponta, expertul în auto-sabotaj, a decis să nu vină.
Unul dintre cei mai rapizi și agili vorbitori ai scenei politice românești a ales să se ascundă sub birou când era nevoie de el. Și nu, Dumnezeu nu știe de ce. Poate doar Călin Georgescu, noul zeu tutelar al băieților care preferă tăcerea misterioasă în locul ideilor articulate.

George Simion a ales și el să fugă cu flori în mână și cu aerul că, dacă tot nu poate vorbi bine, măcar să tacă răsunător. Problemă: când taci prea mult, lumea începe să creadă că taci de frică. Iar imaginea unui luptător care se sperie de propria-i umbră nu prinde deloc bine, nici măcar pe Facebook. Rămane totusi o întrebare pentru George Simion: Cine mai ești tu când nu copiezi Georgescu?

Nicușor Dan… ah, Nicușor!
Omul care vorbește când trebuie să tacă și tace când trebuie să urle.
Imaginea lui, ghemuit de emoții, strângând din umeri ca un copil prins fără temele făcute, e imaginea unui politician în etern contratimp. Mai dă câte o replică bună – și apoi, hop!, roșește de parcă l-au prins că a copiat la teză.
Cu asemenea prestație, dacă ajunge președinte, e clar că a fost un accident cosmic, nu o strategie de campanie.

Crin Antonescu a fost și el acolo.
Cu glumele lui expirate, demne de o crâșmă proastă din 1993. Și nu, nu contează că are dreptate când zice că trebuie să fii autentic. Dacă autenticitatea ta înseamnă remarci penibile despre jurnaliste în fața întregii țări, poate ar fi cazul să te lași de autenticitate.
Au înghețat și camerele de filmat, nu doar sala.

Elena Lasconi sau prima Tabula Rasa ambulantă,  a reușit să se salveze puțin tocmai pentru că a reacționat la bădărăniile lui Crin. Bravo ei. Dar deocamdată, prea puțin. Ca să convingă România, o replică bună nu e de ajuns. E nevoie de un maraton, nu de un sprint de 30 de secunde.

Și Funeriu?Încă acolo. Alergând contra cronometru să se facă remarcat într-un câmp de zgomot infernal.

Decantând cele digerate, descoperim că prima dezbatere n-a tranșat nimic. Toți sunt acolo, loviți, obosiți, nesiguri, încercând să mimeze că sunt oameni de stat.

Și da, alegerile chiar se joacă – dar din păcate, cu mize mult mai mari decât își dau seama cei care abia își pot duce un discurs până la capăt.

Și da, e trist. Dar măcar e autentic. Made in România anno domini 2025.