În România, legea e foarte clară. Atât de clară încât, dacă o citești atent, înțelegi exact cum să o ocolești. Cazul carierei de la Drinova, de pe raza comunei Bârna, nu mai e doar o poveste despre agregate, ci despre un sistem perfect funcțional, în disfuncția lui, în care fiecare instituție își face treaba, iar împreună nu fac nimic. Așa că nu e de mirare că statul român, în întregul său și în înțelepciunea lui birocratică, a reușit performanța de a măsura, cu precizie milimetrică, o ilegalitate de proporții kilometrice.
Și asta se vede, în primul rând, din cartea funciară nr. 406452, care are legătură cu un teren din Drinova Est (comuna Bârna), acolo unde, când nu umblă după aur aluvionar, omul de afaceri Florin Măran, prin SC Vitida Mineral SRL, a pus bazele unei cariere de andezit, pe un teren public, acum vreo 14 de ani. Practic, nimic nu lipsește din documentul de cadastru. Totul e exact. La fel și geometria pământului, care e impecabilă și nu lasă loc de confuzii sau interpretări. Doar realitatea a fost, de la bun început, strâmbă. Și așa a și rămas, până azi!
În acte, această capodoperă cadastrală, care se întinde pe 60.000 mp și funcționează ca o carieră de agregate minerale, e intabulată, în continuare, ca o banală pășune. Cu drept de servitute pentru utilaje, desigur, în baza unui contract de concesiune, încheiat prin 2012, pe 20 de ani, între Primăria Bârna și SC Vitida Mineral SRL. Cu alte cuvinte, avem o pășune publică, concesionată pentru o activitate minieră care, legal, nici măcar nu ar trebui să existe acolo, fără schimbarea destinației terenului.

Dar, în România, concesiunea nu e doar un contract. E o filozofie de viață. Și asta se vede din înțelegerea care a fost perfectată între cele două părți non-beligerante, acum, mai bine de un deceniu. Conform documentului, pentru cele 60 ha de pășune, pe care o rupe în două cu dinamită, ca să scoată andezitul, firma lui Florin Măran plătește Primăriei Bârna fix 4.200 euro pe an, sub formă de redevență. O sumă care, raportată la industria agregatelor, pare mai degrabă o taxă de parcare pentru utilaje, decât contravaloarea exploatării unei resurse.
Praful de pe tobă
De fapt, pentru exploatarea de agregate minerale de pe raza comunei Bârna, autoritatea locală NU a eliberat în beneficiul societății comerciale lui Florin Măran nicio documentație urbanistică, autorizație de construire/desființare, PUZ, certificat de urbanism, scoatere din circuit agricol sau schimbare de destinație. Deși legea impune, dacă vă vine să credeți! Dar există, totuși, un acord de folosire a infrastructurii rutiere. Adică, simplificat, Primăria Bârna nu știe exact cum funcționează exploatarea/păşunea Vitida Mineral SRL, dar știe că drumurile comunale sunt folosite și distruse de camioanele de mare tonaj.
Tot așa, oficial, administrația locală, în baza aceluiași răspuns pe L 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, a precizat că NU a aprobat implicarea altor firme în exploatarea de la Drinova și că NU există drepturi pentru EMV-UTIL SRL, care aparține lui Ion Bejeriță, finul baronului PSD Ion Mocioalcă din Caraș-Severin. Deși, în facturi și avize de transport marfă, societatea lui Bejeriță apare ca furnizor de andezit din Drinova, pentru UMB Trading Co SRL, constructorul de pe A1 (segment Margina-Holdea, lot 2). Contează mai puțin că, aceeași marfă, în actele CNAIR, apare cu proveniență de la Jena, tot din parohia lui Florin Măran, de pe societatea Beton Lugoj SRL.

Și mai sunt câteva aspecte extrem de relevante care sunt stipulate în contractul de concesiune. Mai exact, că SC Vitida Mineral SRL este obligată sa asigure exploatarea în regim de continuitate și de permanență a bunurilor proprietate publică care fac obiectul înțelegerii. Mai mult, că trebuie să folosească, în mod direct, bunurile care fac obiectul concesiunii. Și, cel mai important, că firma lui Florin Măran este obligată să obțină toate avizele necesare, prevăzute de lege și de actele normative în vigoare. Toate sună impecabil pe hârtie. În fapt, e doar literatură administrativă.
Așadar, dincolo de cariera de andezit de la Drinova, care se lăfăie pe o pășune comunală de mai bine de un deceniu, răspunsul Primăriei Bârna nu clarifică deloc lucrurile. Le complică și le semnalizează, strict la nivel de constatare funcționărească. Așa că, în momentul de față, în comuna bănățeană, Florin Măran exploatează agregate minerale, în regim de continuitate și permanență, în baza unei concesiuni legale, dar fără documentații urbanistice. Care sunt obligatorii, prin lege! Ceea ce reprezintă o demonstrație clasică de absență instituțională. Adică, un stat care apare în contract, dar dispare din teren.
De fapt, situația de la Drinova e și mai complicată. În 2014, SC Vitida Mineral SRL a avut licență de exploatare pentru andezit, emisă de Agenția Națională de Resurse Minerale, în perimetrul de pe raza comunei Bârna. În 2016, ANRM a anulat-o, pe motiv că nu s-a schimbat categoria terenului din pășune, în teren exploatabil. Adică exact condiția de bază din Legea Minelor. Și aici vine partea frumoasă. În loc de licență, în baza unei legislații permisive, firma lui Florin Măran a fost blagoslovită cu… un permis de exploatare temporară, care, de la anularea licenței și până azi, a tot fost reînnoit, an de an, timp de aproape un deceniu.
Zona crepusculară
Pe hârtie, în ochii ANRM, cariera de anrocamente de la Drinova este o exploatare mică, temporară și pentru utilitate locală, în sens de materie primă pentru drumurile și investițiile comunale. În schimb, culmea, contractul de concesiune, care stă la baza carierei de piatră, vorbește despre o exploatare în regim de continuitate și permanență. Pe când, în realitate, la Drinova, nu avem nimic de utilitate locală și nici vreo afacere vremelnică, ci un businesses industrial care, an de an, faptic și pe hârtie, hrănește autostrăzile din partea de vest a României. Adică, exploatare provizorie… până la pensie!
Legea permite, teoretic, exploatări temporare. Dar pe suprafețe mici și pe perioade limitate, fără procedura completă de licențiere din partea ANRM. Dar există o condiție implicită, pe care toate autoritățile se fac că nu o văd. Mai exact, că temporar nu înseamnă perpetuu! Așa ca la Drinova cu permis anual, prelungit constant de mai bine de un deceniu, fără schimbarea regimului terenului. De fapt, la fel ca ANRM, a procedat și Agenția de Mediu Timiș care, în cazul exploatării de andezit, nu a emis un acord (pentru exploatare serioasă), ci o viză anuală succesivă de funcționare.
Adică, în cazul SC Vitida Mineral SRL, care deține exploatarea de andezit de pe pășunea din Drinova, APM nu a aprobat proiectul mare, printr-un acord de mediu, ci în baza unei vize, care îi permite lui Florin Măran să funcționeze, bucățică cu bucățică, an de an, de mai bine de o decadă! Nici Garda de Mediu Timiș nu e departe. Tot într-un răspuns oficial, la o interpelare pe L 544/2001, autoritatea de control menționează că, în cazul exploatării de agregate minerale de la Drinova, legislația este respectată. Și, atenție, încă un detaliu delicios, care spune că, în martie a.c, la momentul unui control inopinat, nu se desfășura activitate pe amplasamentul de pe raza comunei Bârna.

Sigur că nu. La control, România devine o țară liniștită, fără zgomot de utilaje. După control, probabil, revine la programul normal de detonări. Și, la fel, e și la ABA Banat acolo unde, din punct de vedere al instituției, la Drinova, totul e ok… și umed. În sensul că, SC Vitida Mineral SRL are autorizație de gospodărire a apelor, până în 2030. Cu alte cuvinte, în concluzie, Primaria Bârna închiriază o pășune pentru exploatare minieră, dar nu are niciun instrument urbanistic care să permită exploatarea. Și nici măcar o scoatere din circuitul agricol, obligatorie prin lege.
Tot acolo, la Drinova, pe pășune, ANRM a emis, an de an, în ultimul deceniu, permise temporare de exploatare pentru andezit, iar APM a dat vize anuale. Toate pentru o exploatare minieră pe pășune, fără schimbare de destinație, și una în firmă continuată. Și tot aici, Apele Române verifică doar… apa. Nimeni nu verifică întregul. De aceea, ca rezultat, azi, pe raza comunei Bârna, avem o exploatare industrială care există doar în bucăți administrative, într-o logică strictă de legalitate fragmentată.
Așa că andezitul de la Drinova nu funcționează în afara legii. Funcționează în interiorul ei. Dar pe bucăți. Și asta pentru că fiecare instituție aplică legea corect. Doar că nimeni nu pune în practică toată legea. Iar din bucățile astea se construiește un mecanism perfect, prin care temporar devine permanent, mic se transformă în industrial și legal devine… convenabil. Așa cum, tot așa, o grămadă de balastiere, figurează în acte, iazuri piscicole, în tot județul Timiș. Dar nimeni nu vede și nici nu știe! Tocmai de aceea, în România, nu trebuie să încalci legea, ca să faci o ilegalitate. E suficient să o împarți între instituții. Și să ai grijă ca niciuna să nu vadă tot. Că asta înseamnă mecanismul Drinova – permis temporar, exploatare permanentă! Acum, dacă vă plictisiți, înmulțiți rețeta de la Drinova cu cel putin o mie, că ăsta e meniul zilei, în România.











What do you think?
Show comments / Leave a comment