Ești la volan? Dă-i play!
În 2024, un număr de 246 de administrații locale din România, în special din mediul rural, au depus proiecte pentru construcția sau reabilitarea energetică a unor unități de învățământ, prin PNRR, cu intenția de a deveni școli verzi. După un an, chiar înaintea de Crăciun, exact 54 de unități administrativ-teritoriale au tras lozul câștigător pentru finanțarea europeană, în valoare totală de 225 milioane euro plus TVA. Și județul Timiș a fost, încă de la bun început, unul dintre marii beneficiari ai programului național de pe Componenta C15 – Educație, cu zece proiecte admise la finanțare, în mare parte, concentrate pe zona metropolitană.
Lista marilor câștigători din Banat, așa cum a fost publicată în mediul online, a fost deschisă de către Consiliului Județean Timiș, cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă “Dumitru Ciumăgeanu”. Apoi, la rând, s-au calificat, cu înființarea altor școli verzi, și comunele Giroc, Tomnatic, Saravale, Şag, Ghiroda, Sânandrei, Dumbrăviţa, Săcălaz si Moşniţa Nouă. Acum, pentru cei care nu știu, investițiile prin PNRR nu se referă doar la construcția unor noi și banale unități de învățământ, ci la o serie de clădiri speciale, de tip nZEB (consum energetic aproape zero), dotate, printre altele, cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Acesta este motivul pentru care, din pricina tehnologiilor de ultimă generație în materie de ecologie, valorile contractelor, pentru construcția unor astfel de școli verzi, au fost mult peste cele ale unei școli obișnuite. Ceea ce, în mod evident, la licitațiile publice, organizate de către viitorii beneficiari ai proiectelor prin PNRR, a dublat sau triplat concurența! Și, odată cu cursa nebună pentru încasarea banilor europeni, a crescut și miza jocului care, deși inițial s-a dus în culisele administrațiilor publice cu cuțitele pe masă, ulterior, s-a mutat în instanțele de judecată. Nu înainte de a trece și prin furcile celor de la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
Certe e că, la pachet, din analiza preliminară a celor zece proiecte de unități școlare verzi, acolo unde lucrurile sunt avansate, apar câteva aspecte extrem de interesante. În primul rând, repetarea acelorași constructori, în mai multe proceduri. Apoi, existența unor contestații succesive, formulate de aceiași operatori economici. La pachet cu diferențe mari între valoarea estimată și valoarea contractată. Plus, renunțări la contract, prin autogoluri de începători, după câștigarea competiției! Sau, unde nu s-a putut ajunge la o înțelegere amiabilă, anularea procedurii de licitație, pe motive puerile. Nu o dată!
De departe, la prima vedere, meciul mare pentru construcția școlilor verzi din Timiș, cu sau fără spectatori, se joacă între liderii de asocieri STRABAG SRL și, nu mai puțin celebra, NEW RPC 321 SRL. Și, cel puțin până acum, scorul este net favorabil austriecilor de la Strabag. Ceea ce înseamnă că, în județul lui Alfred Simonis, pastorul penticostal Adrian Cionca, prim-vicepreședintele PSD, patronul grupului RPC și asociatul lui Sorin Grindeanu, nu are loc de manevră. De aceea, și-a mutat și mutat sediile fiscale pe Prahova, ca să fie cât mai departe de ANAF Timiș. În timp ce, în mare parte, activitatea antreprenorială o desfășoară în Hunedoara, pe zeci de milioane de euro, departe de președintele CJ Timiș.

🟠 Drumul spre victorie
Și aici începe, de fapt, partea cea mai interesantă a investigației. Căci, tocmai prin comparația celor zece proceduri, demarate pentru construcția școlilor verzi din Timiș, apar tiparele. Șabloane care nu se văd, dacă fiecare licitație e privită, în mod separat! Așa că adevărata poveste nu începe odată cu semnarea contractului de finanțare, ci în ziua în care apare anunțul în SICAP, pe care fiecare beneficiar e obligat să-l urce în sistemul de licitații publice. Din acel moment, intră în scenă constructorii, asocierile, proiectanții, contestațiile și, uneori, răbdarea infinită a contribuabilului.
Până acum, cel mai interesant proiect din județ, pe segmentul de școli verzi, finanțate prin PNRR, este cel din comuna Ghiroda. Acolo unde, autoritatea contractantă a deschis licitația, odată cu publicarea anunțului din SICAP – CN1073826, la data de 2 octombrie 2024, și a estimat lucrarea la 76.044.000 lei fără TVA. Și e interesant, nu neapărat ca procedura de lucru administrativă, ci ca manieră de contraatac organizat din partea participanților la licitația publică. Ceea ce a dus, ca și în cazul altor comune, la pierderea definitivă a finanțării prin PNRR.
Pe scurt, în aprilie 2025, a fost desemnat câștigătorul, firma STRABAG. Însă atribuirea nu a produs liniște, ci exact opusul. Așa s-au născut contestațiile din partea celorlalți concurenți, PORR si CONCELEX, ceea ce confirmă o competiție serioasă și interese economice importante. Una peste alta, procesul de soluționare s-a prelungit din cauza termenelor și procedurilor legale. CNSC a emis decizia abia în iulie 2025, solicitând reevaluarea ofertelor. Doar că, în paralel, STRABAG a depus plângere la Curtea de Apel Timișoara, care a dat soluția definitivă în 14 august 2025, menținând rezultatul inițial al licitației.
Din cauza acestor etape procedurale și a duratei mari a soluționării contestațiilor, întreaga procedură de atribuire, pentru construcția noii școli verzi din Ghiroda, s-a întins pe aproape 12 luni. Ceea ce, conform prevederilor din OUG nr. 41/2025, a dus la pierderea finanțării tocmai pentru că administrația locală nu a atins un grad de execuție de minimum 30%, până la finele lui 2025. Așa că azi, în ciuda bătăliei dintre marii constructori, Primăria Ghiroda i-a dat înainte cu proiectul și, până la identificarea unei noi finanțări, susține, din fonduri proprii de la bugetul local, tot ce ține de partea administrativă a proiectului. Evident, cu STRABAG, cap de listă.
Poveste frumoasă cu o școală verde ca-n povești e și în comuna Șag, care, la fel ca și vecinii de la Ghiroda, a ratat finanțarea prin PNRR, în noiembrie 2025. Pe același motiv! Mai exact că, la data evaluării, nu a parcurs 30% din proiect! Adevărul e că administrația locală ar fi făcut mai mult doar că, de data asta, în procedura de licitație, și-au încordat mușchii STRABAG SRL și NEW RPC 321 SRL. Și, cum prima a câștigat, a doua a contestat la CNSC. De fapt, pesedistul Adrian Cionca a și obținut reevaluarea ofertelor doar că, din nou, austriecii s-au dus cu jalba-n proțap la Curtea de Apel unde, la fel ca și în cazul de la Ghiroda, au avut sorți de izbândă. Doar că a fost prea târziu pentru banii din PNRR.

🟠 Punct și de la capăt
Oricum, Primăria Șag (PSD) a reușit ceea ce administrația locală Ghiroda (PNL), cel puțin pe moment, nu a izbutit. Practic, a transferat investiția de 9 milioane lei de pe PNRR pe o altă sursă europeană de finanțare – ADR Vest, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Și, în februarie 2026, edilul de la Șag a anunțat jackpotul! Doar că, ce nu a anunțat administrația locală e că, înainte de a semna pentru noua variantă de bani europeni (ADR), ca să nu fie din nou contracronometru, în paralel, a mers cu o nouă licitație. Una pe care a demarat-o în august 2025 și pe care, pe parcursul procedurii, a suspendat-o timp de o lună, între 14.11.2025 și 14.12.2025, pe motiv de evaluări, calificări și motive tehnice. Ca, în final, pe 11 martie 2026, fără nicio explicație publică, Primăria Șag să anuleze întreaga licitație. Cu banii ADR, în buzunar!
De data asta, fără STRABAG în coaste, firma de casă a lui Sorin Grindeanu, NEW RPC 321, a câștigat în pas de defilare! Adică, așa cum rezultă din documente, firma lui Adrian Cionca a avut cea mai bună ofertă, alături de subcontractorii ELECTROPROD TIM și FRIGODOM. Doar că nu a contat, la Șag, atâta timp cât altcineva a decis altfel, iar procedura a fost desființată, în totalitate. Nu ca urmare a unei decizii CNSC și nici din cauza unei hotărâri judecătorești, ci pur și simplu. Asta ca asta dar, după Șag și Ghiroda, la Moșnița Nouă, acolo unde localitatea e condusă de Gerald Simonis, fratele mult mai celebrului președinte al CJ Timiș, Alfred Simonis, licitația pentru școala verde a fost și mai frumoasă!
În primul rând, spre deosebire de blocajele birocratice din celelalte două comune periurbane, unitate școlară nZEB de la Moșnița Nouă a avut un parcurs de succes, încă de la bun început. Licitația, în valoare de 25.329.888 lei (cu TVA inclus), a fost lansată la începutul anului 2025, ordinul de începere pentru proiectare a fost emis rapid pe 6 august 2025, iar execuția efectivă în teren a demarat pe 10 octombrie 2025. Dovada că, azi, școala e aproape gata. Era și normal să fie așa, la ce concurență a fost pentru obținerea contractului din PNRR – 50 de firme (8 asocieri). Printre care, de-o parte și de alta a baricadei, au stat, din nou, STRABAG și NEW RPC 321.
Pe acte, austriecii au câștigat competiția! De pe locul al doilea! Că tot de acolo, din raportul procedurii de licitație se vede, limpede ca lumina zilei, că pastorul Cionca și-a dat un autogol de zile mari, dar ca să piardă! Și uite așa, asociatul președintelui PSD Sorin Grindeanu, pastorul roșu Adrian Cionca de la SC NEW RPC 321 SRL, a pierdut (a doua oară!) o licitație pe fonduri europene, pe același segment de școli verzi, în județul condus cu o mână de fier de Alfred Simonis, la rândul lui pesedist și fin al liderului social-democrat. Să mai spună cineva, acum, că nu există echilibru, înțelegere și armonie, în marea familie social-democrată din Banat. Sau că numai unii au parte de cărniță, iar restul de oase! Ori că numai pesediștii stau la masa bogaților!
Cam asta a fost, pe scurt, echilibristica școlilor verzi din trei comune periurbane – Ghiroda, Șag și Moșnița. La prima vedere, pare că vorbim despre trei școli. În realitate, vorbim despre un singur mecanism, repetat obsesiv. Aceiași constructori. Aceleași contestații. Aceleași procese. Aceleași întârzieri. Uneori, aceleași nume politice care, măcar pentru unii, crează fiori și disconfort. Diferența este, însă, doar decorul. Într-o comună se pierde PNRR. În alta, se schimbă sursa de finanțare sau lucrările merg înainte. Dar tiparul rămâne același. Și când aceeași schemă începe să se repete în alte trei localități metropolitane, Giroc, Dumbrăvița și Sânandrei, nu mai putem vorbim despre simple coincidențe, ci despre un sistem care merită privit cap-coadă. Nu licitație cu licitație!



















What do you think?
Show comments / Leave a comment