În politica românească, în special când vine vorba despre PSD, meritocrația funcționează, aproximativ, ca trenurile CFR. Există în teorie, dar, în realitate, întârzie mereu sau nu mai ajung deloc! În schimb, în social-democrație, prieteniile vechi, nașii, urmașii nașilor, colegii de liceu, urmașii colegilor de liceu și cercul/relațiile de familie circulă impecabil, fără frână sau întârzieri, prin toate instituțiile statului. Indiferent de expertiză, studii sau background! Așa e și cu rețeaua de cumetrii, construită în jurul lui Sorin Grindeanu, pe care, dacă o analizezi cu atenție, pare desprinsă din paginile unui manual de sociologie balcanică sau dintr-un scenariu de film sud-american.
Practic, e despre cum se transferă puterea, încă de pe băncile de liceu, direct în consilii de administrație, companii de stat și afaceri cu resurse naturale și bani publici. Ceea ce demonstrează, cel puțin în ecuația președintelui PSD, că statul român funcționează ca o extensie sentimentală a unor relații personale, cimentate prin anii ’90. Oricum, din orice unghi, chiar și privită cu delicatețe, ascensiunea liderului PSD nu este doar povestea unui politician, care a urcat spectaculos în partid. Este și cronica unei generații de apropiați, personaje care au crescut simultan cu Sorin Grindeanu: oameni de afaceri, șefi de instituții, administratori de companii, lipitori la contracte cu statul, manageri, personaje din energie, transporturi și exploatări miniere.
Un lot de olimpici sau olimpieni, depinde cum privești! Iar multe dintre fire duc înapoi, la același punct de plecare. Mai exact, în adolescența liderului PSD, la Liceul „Traian Doda” din Caransebeș, instituție de învățământ pe care a absolvit-o cu brio. Evident că nu o să discutăm acum despre biografia (nuanțată!) a lui Sorin Grindeanu. Nu de alta, dar trecutul glorios al președintelui PSD e cunoscut, de la absolvent al Facultății de Matematică din Timișoara (secția Informatică) la profesor, scriitor de volume, apoi la politician PSD, consilier local, viceprimar al Timișoarei, deputat, ministru al Comunicațiilor, președinte CJ Timiș, premier al României și ulterior ministru al Transporturilor și lider central al social-democraților.

Se cunosc chiar și cursurile absolvite de la Academia Națională de Informații, activitatea laborioasă și intensă din Comisia parlamentară de control a SRI și detalii despre directoratul de la SC AHM Smartel SRL (Caransebeș) sau SC Delpack Invest SRL (Timișoara). Oricum, toate acestea l-au transformat rapid pe Sorin Grindeanu într-un personaj extrem de bine conectat în sistemul politico-administrativ. Dar adevărata poveste începe, în paralel, cu ascensiunea sa politică. Pentru că, pe măsură ce Grindeanu urca în PSD, oamenii din jurul lui începeau să apară în zone economice tot mai profitabile. Și au devenit tot mai prezenți și tot mai bogați!
Mai multe informații publice – declarații de avere, curriculum vitae, articole de presă etc – și conexiuni comerciale arată că dezvoltarea politică a lui Sorin Grindeanu a coincis cu consolidarea pozițiilor economice și administrative ale unui cerc apropiat de prieteni și apropiați din Caraș-Severin și Timiș. Una peste alta, este de notorietate faptul că Sorin Grindeanu a absolvit liceul “Traian Doda” din Caransebeș. Tot pe acolo, în aceeași perioadă, s-au perindat și oameni care au început să apară, ulterior, în cercul său de influență așa cum sunt oamenii de afaceri Vasile Albulescu, Ovidiu Mițariu, dar și politicianul Silviu Hurduzeu de la PSD, actualul președinte al CJ Caraș-Severin.
🟠 Echipă fantastică
Până la un punct, cei trei cărășeni au fost conectați, potrivit datelor comerciale și informațiilor publice, la societatea AHM Smartel SRL, care, la un moment dat (2008), l-a avut angajat pe Sorin Grindeanu, în poziția de director. De fapt, de acolo vine și acronimul AHM – de la Albulescu, Hurduzeu și Mițariu. Și e suficientă o simplă analiză, chiar și de suprafață, pentru a constata că, începând cu 2018, societatea a mers, vertiginos, numai în sus, ajungând la o creștere a cifrei de afaceri de aproape 45%, iar a marjei de profit de 25%. Și firma se mișcă bine și azi căci, așa cum rezultă dintr-o serie de documente, e (sub)contractanta la o serie întreagă de lucrări publice, pe infrastructură rutieră mare, pe segmentul de instalații electrice și rețele de telecomunicații. Cam pe acolo pe unde a performat și Sorin Grindeanu!


La fel și cu Silviu Hurduzeu care, la umbra lui Sorin Grindeanu, în timp, a devenit unul dintre baronii locali PSD… de generație tehnocratizată. Adică, mai puțin folcloric, decât fauna clasică de partid din anii 2000, dar perfect integrat în mecanismele de putere ale PSD-ului cărășan. E genul de politician care vorbește despre dezvoltare, absorbție de fonduri și echilibru bugetar, în timp ce în jurul lui gravitează rețele locale de influență, fidelități și oameni plantați strategic. De când a preluat conducerea CJ Caras-Severin, numele lui Silviu Hurduzeu a apărut în două mari contexte sensibile. În primul rând, calitatea de martor, în dosarul DNA, privind intervenții politice la ANPC Caraș-Severin, ancheta care-l vizează pe Ion Mocioalcă și pe secretarul de stat Flavius Nedelcea, ambii apropiați de-ai săi. Și-apoi în ecuația unor contracte publice, pe bandă rulantă, către firmele lui Ion Bejeriță.
🟠 Meritocrația PSD
Din toată ecuația asta tovărășească, care gravitează în jurul lui Sorin Grindeanu, nu face nota discordantă nici pastorul neoprotestant Adrian Cionca, prim-vicepreședintele PSD Timiș. Înainte de toate, la nivel familial, Cionca este acționar în SC Comuncas SRL, alături de membrii familiei Grindeanu și Ciolacu, cărora, așa cum rezultă din documente fiscale, le-a dezvoltat un cartier de vile, pe vreo 6 milioane lei, la ieșirea din Timișoara, înspre comuna Săcălaz, printr-o altă societate pe care o deține, SC New RPC 321 SRL. Și, dacă mai e cineva care vrea sa vadă în detaliu, cam cât de bine se mișcă (și) pe bani publici partenerul lui Sorin Grindeanu, e invitat să acceseze SICAP (sistem electronic de achiziții publice). Zeci de milioane de euro!

O altă verigă importantă a rețelei de cumetrie, care gravitează în jurul președintelui PSD, este familia Avram. Tot din Caransebeș! Este public cunoscut faptul că Dan Silviu Avram (72 ani) este nașul de cununie al lui Sorin Grindeanu, azi, mare consultant la Uzina de Construcții de Mașini Hidroenergetice SRL Reșita, o firmă deținută de gigantul de stat Hidroelectrica. Mai mult, fiul acestuia, Silviu Răzvan Avram, apare în ultimii ani într-o succesiune absolut spectaculoasă de funcții publice și poziții în companii de stat. Presa a documentat faptul că Silviu Răzvan Avram a ocupat funcții la Ministerul Economiei, ANCOM, CNCIR și ulterior în structurile Hidroelectrica, ca președinte al Consiliului de Supraveghere, cu o remunerație de circa 20.000 lei pe lună.
În urmă cu puțin timp, Avram Junior a ajuns inculpat într-un dosar al DNA București, pe motiv că, în schimbul unor contracte de formare profesională, ar fi acceptat plata unor vacanțe. La fel, anul trecut, tatăl său a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Și încă ceva – la ANCOM, în mandatul de președinte al lui Sorin Grindeanu, a fost angajată și soția lui Silviu Răzvan Avram. Cert e că, în 2020, atunci când social-democratul a ajuns secundul lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, la fel ca și Vasile Albulescu, Avram Junior a finanțat partidul cu suma de 445.000 de lei, în vederea finanțării campaniei electorale.

Partea frumoasă a meritocrației PSD e că, în ecuația relațională a lui Sorin Grindeanu, apare și Lucian Taropa, prieten și el cu binefăcătorul său, tot de pe băncile liceului “Traian Doda” din Caransebeș. Nu mai punem la socoteală că și soțiile celor doi au fost asociate în SC Dual Farm SRL, deținătoarea unei farmacii în Timișoara. Exact apoteca despre care președintele PSD spunea că stă la baza averii familiale și a marilor dezvoltări imobiliare, care au bubuit, începând cu 2020! În fine, inițial, Taropa a fost înfiletat la Aeroportul Timișoara, apoi, chiar în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de liderul PSD, a fost băgat în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române. Ulterior, ca orice specialist, a revenit pe feudă și, azi, e director interimar la Aeroportul Timișoara, după demisia forțată a fostului manager, Daniel Stamatovici.
Pe motiv de Grindeanu, evident! Pentru că, în România ultimilor ani, puterea nu mai circulă doar prin partid. Circulă prin botezuri, nunți, cumetrii și colegi de liceu. Iar statul devine, încet-încet, o extensie administrativă a unei generații de băieți care au descoperit că adevărata resursă strategică a României nu este aurul, balastul, imobiliarele, gazul sau energia. Ci relația potrivită. Cu PSD! Că exact așa arată cel mai recognoscibil mecanism din politica românească care vorbește despre capturarea instituțiilor prin rețele personale. Și în care statul român continuă să funcționeze ca un SRL emoțional, administrat de oameni care se cunosc… de mici.











What do you think?
Show comments / Leave a comment