EDITORIAL
- Home
- EDITORIAL
September 1, 2024EDITORIAL
Sincer, nu înțeleg de ce e așa o tragedie că, ieri, un parlamentar de Timiș, în cazul nostru deputatul liberal Marilen Pirtea, a fost filat și prins de paparazzii de la revista Cancan cu “o colegă”, în drum spre plajele însorite ale Mării Negre, în timp ce, probabil, soția și copiii îl așteptau acasă. Da, e adevărat,
September 1, 2024EDITORIAL
Personajul Smèagol/ Gollum din Stapânul Inelelor este, fără doar și poate, întruchiparea bipolarității.De-a lungul timpului, numeroase personalități de seamă au suferit de tulburări de personalitate. Să fie vorba despre geniul lor creativ ori despre o boală mentală, cine știe? Ceea ce știm sigur e că lista celor asociați cu tulburarea bipolară (cunoscută în trecut ca
August 29, 2024EDITORIAL
Doar prostia are talentul de a insista – a spus marele romancier și dramaturg francez Albert Camus. Și, aici, la acest capitol, încă în așteptarea unui vot mesianic, PNL Timiș, diagnosticată cu sindromul lui Peter Pan, este campioană națională, en titre. Adevărul e că, nici în ceasul al treisprezecelea, mai marii liberalilor, care au reinventat
August 29, 2024EDITORIAL
Pe liderii actuali ai PNL Timiș, cei oficiali sau cei de facto (pentru că în această filială personajele sunt distincte) îi putem regăsi, fără prea mare efort, întruchipând personaje celebre în operele clasice ale altor timpuri. Aceștia sunt dovada clară că unele lucruri rămân neschimbate iar politicianul român, sclav al propriei vanități, în loc să




