Matematic, PSD a câștigat alegerile parlamentare. Și, tot pe cifre, a pierdut la scor de neprezentare! În ultimele șase luni, social-democrații au reușit performanța, datorită prestațiilor publice, acuzațiilor de corupție și minciunilor, să scadă de la 40% la 22%. La nivel județean, în Timiș, fieful lui Sorin Grindeanu și Alfred Simonis, PSD a prins podiumul
Ce nu a înțeles PSD și nici PNL, după primul tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, e că acest val de ură, împotriva partidelor tradiționale, li se datorează în proporție de 100%. Și că nu-i ca-n melodia Leru-i ler! Este exact rezultatul practicilor clientelare, a încurajării pupicurismului și a deprofesionalizării instituțiilor, o schemă complexă
Dacă până duminica trecută mai existau semne de întrebare, azi, la cum se prezintă situația la nivel național, un lucru e limpede, ca lumina unei dimineți de vară. În numai două zile, cu tot cu aliați, protocoale, sutele de generali, UE și NATO, România a devenit preș de picioare! E haos în toată regula! Pe ceas,
Groapa nu e doar un simbol în literatură, e o lecție de viață. De la Groapa lui Eugen Barbu până la groapa săpată strategic de PSD în aceste alegeri prezidențiale, narațiunea este aceeași: un amestec de planuri mărețe și ironii, care duc inevitabil la dezastru. Doar că, în cazul PSD, groapa n-a fost doar săpată,
Ieri, pe 24 noiembrie 2024, la fel ca și în 1989, românii au (re)scris istoria. Așa cum au făcut-o și atunci, când au ieșit în stradă, după Ordonanța 13 a premierului Sorin Grindeanu de la PSD. Fie că unora le place sau nu, azi, adevărul e unul singur: prin vot democratic, partidele tradiționale, PSD și
Denunțuri, pe bandă rulantă, la Maternitatea Bega din Timișoara
January 28, 20259 Comments
1
Directorul medical al Spitalului Județean Timișoara a solicitat schimbarea de urgență a conducerii Secției de Obstetrică-Ginecologie II de la Maternitatea Bega
February 20, 20253 Comments
2
Partenerul de imobiliare al familiilor Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, peste 25 milioane de euro din contracte cu statul, într-un singur an