Facebook-ul timișorenilor este invadat zilele acestea de o adevărată cavalcadă de politicieni părerologi. Unii ipocriți sau revoltați, alții absolut penibili, toți și-au adus contribuția la circul de pe scena locală. Am triat câteva declarații „relevante” pentru a înțelege cum funcționează, în practică, colaborarea partidelor pro-europene care, cel puțin declarativ, vor să facă guvernul împreună. Din păcate, la Timișoara, acest „pro-europenism” este un banc prost. Foarte prost!
Marilen Pirtea, de exemplu, a ales să ne delecteze cu înțelepciunea sa proverbială: „PNL nu blochează proiectele bune pentru Timișoara, ci vrem să ne punem viziunea în slujba celor care ne-au ales”. Viziunea, în acest caz, pare să însemne retragerea proiectelor USR și amânarea voturilor esențiale pe motiv că „nu toți consilierii PNL au fost prezenți”. Motivul? Obiectiv, desigur – o expresie care ar putea însemna orice, de la cafea vărsată pe dosare până la o zi proastă la coafor. PNL susține, totodată, că își dorește colaborare cu USR, chiar dacă aceasta a însemnat eliminarea propriului coleg din PNL, din cursa pentru postul de viceprimar. Mai exact, Cosmin Tabără despre care PNL spune că este „un om cu experiență și o imagine bună”, doar că e degeaba!
De cealaltă parte a baricadei, Sebastian Răducanu de la PSD, într-un acces de moralitate, ne-a servit următorul verdict: „USR și PNL au făcut blat în defavoarea timișorenilor.” Această observație, formulată cu patos, vine împreună cu promisiunea că PSD „va lupta cu toate armele legale pentru a opri aceasta batjocură.” Când PSD vorbește despre legalitate și batjocură, parcă îți vine să te uiți după camere ascunse. Sau după ouă proaspete!
Dominic Fritz, primarul USR, nu se lasă mai prejos și își asumă rolul de erou al timișorenilor de rând, pe care îi apără de „schema de Robin Hood invers” pusă la cale de PSD. În viziunea sa, social-democrații și aliații lor bogați vor „să ia de la săraci și să dea la bogați”. Fritz, însă, se poziționează ferm împotriva acestui plan machiavelic, retrăgând proiectul privind taxele de pe ordinea de zi pentru a purta „discuții individuale” cu consilierii locali. Cu toate acestea, avertizează că, dacă nu se ajunge la o majoritate până la sfârșitul anului, taxele pentru rezidențiali ar putea crește automat. Astfel, primarul transformă o problemă administrativă într-o epopee eroică, în care se luptă singur împotriva nedreptăților lumii.„Nu voi permite asta!” spune Fritz, retrăgând proiectul pentru a negocia individual cu consilierii, ca un strateg medieval care retrage trupele de pe câmpul de luptă pentru a le verifica armura. Atât de viteaz e Fritz încât uită să spună cine sunt bogații la care se referă deși, e limpede, ca face trimitere la frații Emil si Marius Cristescu.
Primul care a reacționat la bancurile lui Dominic Fritz și la tot desantul PNL a fost însă Alfred Simonis care vine să se declare „surprins” de faptul că PNL a votat un viceprimar USR, încălcând „protocolul semnat” cu PSD. Pentru Simonis, „protocoalele sunt sfinte” dar doar atunci când ele favorizează PSD. Restul timpului, probabil, sunt doar hârtii bune de făcut avioane. Sau cornete!
În tot acest haos al declarațiilor publice, Silvia Chițac, proaspăt consilier local, a găsit momentul să aplaude faptul că Timișoara are „prima femeie viceprimar.” Un pas istoric, dacă treci peste faptul că acest viceprimar aparține USR și nu PNL, partidul ei. „Administrația locală avea nevoie de o voce feminină”, spune ea, în același timp afirmînd că, „PNL a ales să-l susțină pe Cosmin Tabără”. Ne-am pierdut în logica elementară! N-am mai înțeles nimic decât că face notă ușor discordantă, față de colegii ei de partid care se plâng de „derapajele USR”.
Cea mai savuroasă contribuție vine, însă, de la Roxana Iliescu, care îl acuză pe Fritz că a instaurat o „dictatură modernă” la Timișoara. „USR are toate funcțiile posibile, de la primar până la sinecuri”, zice ea, invocând „libertatea pentru care s-a murit acum 35 de ani”. În mod ironic, această libertate nu pare să includă libertatea de a vota în Consiliul local. De la atâta îngrijorare, mai că ai crede că PSD nu a fost niciodată parte din astfel de manevre. Dar, bineînțeles, ei sunt acum apărătorii timișorenilor.
În concluzie, colaborarea partidelor pro-europene de la Timișoara seamănă tot mai mult cu un episod din Survivor.
În timp ce PNL dă lecții despre virtute, onoare și egalitate de șanse, USR e ocupat să explice cine e sărac și cine e bogat, iar PSD revoltat și își joacă rolul de victimă a blaturilor. Timișorenii, între timp, asistă siderați la acest spectacol al politicianismului dus la extrem, cu biletele cumpărate sub formă de taxe și impozite.
De la Timișoara a început totul! Luptele politice pro-europene pleacă de aici! Noi alianțe, noi acuzații și, poate, un nou Guvern! Cândva…
What do you think?
Show comments / Leave a comment