Now Reading: U.M.F Timișoara caută sutimile pierdute dintr-o evaluare profesională nesatisfăcătoare a medicului-șef O.G. II de la Maternitatea Bega

Loading

U.M.F Timișoara caută sutimile pierdute dintr-o evaluare profesională nesatisfăcătoare a medicului-șef O.G. II de la Maternitatea Bega

În fiecare an, cel puțin în sistemul public de sănătate, au loc evaluările periodice ale personalului medical. Dacă angajatorul este clinică universitară, așa cum e și cazul Spitalului Județean Timișoara, atunci, o parte dintre salarați, care sunt și cadre didactice, au parte și de o a doua examinare a ablităților profesionale. Pe medicii de rețea, care nu au nicio treabă cu predatul la studenții sau rezidenți, îi notează doar șeful de secție care, la rândul său, pe linie de spital, este evaluat de către directorul medical al unității sanitare. În schimb, pe ceilalți doctori, care mai trec și pe la catedră, îi analizează și Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara. Oricum, indiferent de instituție, că e spital sau unitate de învățământ, notarea subiecților se face cu aceleași calificative, cuprinse între 1 (nesatisfăcător) și 5 (foarte bine).

 

Așa că fiecare medic intră în malaxor și este evaluat în funcție de activitate profesională și didactică (după caz), cercetare, implicare, empatie, comunicare, lucru în echipă, toleranță la stres, disponibilitate, inițiativă, colegialitate etc. Asta s-a întâmplat, la finalul lunii martie a.c, și la UMF Timișoara când activitatea medicului-șef de secție de pe Obstetrică-Ginecologie 2 de la Maternitatea Bega, conf. univ. dr. Izabella Petre, a fost analizată din punct de vedere didactic, conform normelor academice, de către șefii de Departament și Disciplină – prof. univ. dr. Cosmin Cîtu și prof. univ. dr. Marius Craina, în două etape: 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 și 1 ianuarie – 27 martie 2025.

 

Pe scurt, ambele rapoarte de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru personalul didactic auxiliar, care poartă numele Izabellei Petre, nu au primit notă de trecere. De fapt, prima analiză a comisiei UMF Timișoara s-a închis cu media de 1,89, iar cea de-a doua cu 1,72. Altfel spus, pe metodologia anuală, aprobată de rectorul instituției de învățământ superior, prof. univ. dr. Octavian Crețu, pe linie didactică, candidatul a fost evaluat cu… nesatisfăcător. Pe larg, coordonatorii de Departament și Disciplină ai medicului-șef de pe O.G. II – Maternitatea Bega au considerat că doamna conf. univ. dr. Izabella Petre stă extrem de rău, pe perioada analizată, la o serie întreagă de capitole. În primul rând, la cel de evaluare colegială unde a primit doar un… suficient. Nu bine, nu foarte bine, nu excelent!

 

Apoi, la realizarea activităților normate din statul de funcții (10%). Altfel spus, cadrul universitar nu-și ține cursurile, nici cu studenții și nici cu rezidenții! Mai exact, dacă e să vorbim pe documente, au fost poate vreo trei prezențe academice din care cel puțin una a fost legată de un eveniment, organizat de către o firmă privată de medicamente. La fel e și la pregătirea științifică și metodică în interesul învățământului – (10%). Mai rău e la întocmirea programelor, tematicilor și bibliografiilor pentru cursuri, seminare, laboratoare și lucrări practice unde dr. Izabella Petre a fost notată cu 0 (zero). În final, medicul-șef de secție a fost depunctat serios la lucrul în echipă, la comunicare, la asumarea responsabilității și pentru atitudinea pasivă. În concluzie, pe (sub)criteriile UMF Timișoara, medicul a fost încadrat la limita 1 – 2,4 puncte, ceea ce înseamnă nivel slab.

 

Logică universitară

 

Așa cum era de așteptat, la fel cum a procedat și în cazul examenelor de titularizare pentru posturile de profesor universitar, pe care le-a contestat în instanță, și în cazul evaluărilor profesionale, dr. Izabella Petre a atacat concluziile colegilor săi de la UMF Timișoara. Prin plângerea înaintă rectorului, pe data de 4 aprilie 2025, medicul-șef O.G. II de la Maternitatea Bega a cerut constiuirea unei alte comisii, care să o evalueze în mod corespunzător, motivând că raportul este unul incorect, chiar și din punct de vedere aritmetic. Așa e, calcul final a fost ușor greșit, doar că, în stilul clasic si deja patentat, cadrul universitar a omis sa spună că aritmetica i-a fost favorabilă, cel puțin într-un caz. În loc de nota 1,89 ar fi trebuit punctată cu 1,73, iar în loc de 1,72, cum arată a doua evaluare, corect ar fi fost 1,75.

 

Da, nu e vorba despre vreo diferență de un punct sau două, nici măcar despre zecimale, ci despre fix trei sutimi care, oricum, nu ar fi schimbat concluziile comisiei de evaluare profesională:

 

Am avut activități de pregătire științifică și metodică. Am elaborat cursuri noi, fiind lector în cadrul cursurilor pentru obținerea atestatului de medicină școlară, oraginzat de DSP Timiș. Am întocmit cursuri noi pentru modulul de ginecologie oncologică de la Universitatea de Medicină Vasile Goldiș din Arad. Am coordonat activitatea doctoranzilor din cadrul UMFT, participând împreună cu aceștia la congrese și conferințe internaționale, fiind distinși și cu premii. Am fost cooptată în bordul Societății Europene de Contracepție. Am participat la elaborarea ghidului național de contracepție a Societății de Obstetrică-Ginecologie România (SOGR).

 

Contează mai puțin, poate spre deloc, faptul că Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Universitatea de Medicină Vasile Goldiș Arad, nu are nicio legătură cu norma didactică sau cu cursurile pe care conf. unv. dr. Izabella Petre ar fi trebuit să le predea la UMF Timișoara. Sau că ghidul național de contracepție al SOGR nu a fost, încă, elaborat. Ce e important, însă, e că, imediat după contestația depusă de șefa O.G. II de la Maternitatea Bega, rectorul universității Octavian Crețu a dispus și titularizat, sub semnătură privată, următoarea comisie de reevaluare profesională a cadrului didactic: prof. univ. dr. Bogdan Timar – decan, prof. univ. dr. Cătălin Marian – prodecan și conf. univ. Codruța Levai.

 

La final, însă, în ciuda deciziei rectorului UMFT, comisia a suferit modificări în componență, lozul câștigător fiind tras de – prof. univ. dr. Daniel Lighezan (prorector), prof. univ. dr. Nicolae Balica (prodecan) și conf. univ. dr. Andrei Anghel. Cert e că, pe data de 23 martie 2025, membrii comisei au solicitat evaluatorilor Izabellei Petre câte un punct de vedere referitor la contestația medicului-șef de pe secția O.G. II din cadrul Spitalului Județean Timișoara și reanalizarea rapoartelor. Ceea ce s-a și întâmplat, doar parțial, printr-un simplu punct de vedere. Unul mult mai dur decât analizele profesionale în sine, care nu face decât să pună reflectoarele și mai tare pe statutul și funcția de cooperativă medicală a instituției de învățământ superior.

 

Scrisoarea a III-a

 

Scurt și la obiect, coordonatorul Departamentului XII – Obstetrică-Ginecologie din cadrul UMF Timișoara, prof. univ. dr. Cosmin Cîtu, cel care a (sub)evaluat-o pe Izabella Petre, a fost cât se poate de tranșant, în răspunsul înaintat comisiei:

 

Am făcut mai multe sesizări ( nr. 2726/17.02.2025 și 2092/19.02.2025), la fel a procedat și fostul șef de clinică universitară – prof. univ. dr. Marius Craina (nr. 4059/03.03.2025), dar și actualul șef de clinică universitară – prof. univ. dr. Zoran Popa (nr. 9424/17.04.2025) prin care s-a semnalat faptul că doamna conf. univ. dr. Izabella Petre nu și-a îndeplinit obligațiile de cadru didactic de predare din fișa postului și statul de funcții, lucru dovedit prin documentele atașate respectivelor sesizări, cu semnături atât din partea studenților, cât și a rezidenților. S-a înființat o  comisie disciplinară pentru analizarea faptelor sesizate, dar care nici în momentul de față nu a prezentat un punct de vedere și nu a anunțat cuantumul măsurilor disciplinare. Cred că un răspuns la sesizările mai sus menționate ar fi limpezit neclaritățile vis-a-vis de aprecierile din cadrul raportului de evaluareStatul de funcții și de personal didactic prevede ca doamna conf. univ. dr. Petre Izabella să predea colegilor rezidenți diferite module, care nu au fost ținute deloc în ultimii 2 ani universitari.

 

Nici profesorul Marius Craina, șeful O.G. I de l Maternitatea Bega nu a fost mai prejos, în răspunsul înaintat UMF Timișoara, atrăgând atenția colegilor săi, mai mult asupra abilităților chirurgicale ale omologului său:

 

Abilitățile chirurgicale ale doamnei conf. univ. dr. Izabella Petre au fost evaluate şi printrun control inopinat al doamnei director medical, conf. univ. dr. Andreea Rață, care a concluzionat o incompetenţă profesională și a cerut Colegiul Medicilor Timiş o comisie de evaluare, având în vedere acesta are două specialități obţinute –chirurgic generală şi obstetrică-ginecologiePersonal, am ajutat-o pe colega mea la nenumărate intervenţii chirurgicale, pe care ulterior şi le-a însuşit ca prim-operator, fără să aibă acceptul meu, ceea ce cred spune multe despre caracterul şi moralitatea ei. Mai mult decât atât, la ultimul caz chirurgical, la care m-a solicitat, nu numai nu a apreciat ajutorul pe care i l-am oferit, dar a şi făcut o plângere către conducerea SCJUPBT,acuzându-de leziuni asupra pacientei. Cred disocierea faţă de realitate sau prezentarea distorsionată a realităţii unor fapte constituie un mod uzual de abordare necolegială a doamnei conf. univ. dr. Izabella Petre.

 

Cam așa stau lucrurile, azi, în zona de Obstetrică-Ginecologie de la UMF Timișoara. Pur și simplu, cu cuțitele pe masă! Practic, vorbim despre un conflict care, demult, a trecut de faza de mocnire și a ajuns în etapa de război, tocmai datorită pasivității și jocului de glezne al celor care au decizia în pix. De fapt, e o luptă la vedere, asumată de către toți medicii titulari de pe O.G. II de la Maternitatea Bega, care nu cer decât un singur lucru – schimbarea șefului de secție, dr. Izabella Petre. Și pentru asta au făcut zeci de plângeri, blindate de probe, atât la UMF Timișoara, cât și la conducerea SCJUT. Ca revers, au primit același lucru, așa că oricine deschide gura sau zice ceva despre managementul clinicii, e subiectiv, pe motiv că e în conflict sau că e/a fost protagonistul unei sesizări.

 

Între timp, de la izbucnirea scandalului, față de ultimul cincinal, operațiile medicului-șef de secție s-au redus drastic. De fapt, au dispărut cu totul! În schimb, s-au înmulțit pacientele care, deși periodic sunt trecute pe program, la sală, în ziua cea mare, nu se mai prezintă la blocul operator. Toată lumea s-a prins de schemă, mai puțin UMF și SCJUT. În clipa de față, Universitatea își caută timp și curaj să tranșeze chestiunile de disciplină și etică ale conf. univ. dr. Izabella Petre, în timp ce Spitalul așteaptă un semn divin, cu hârtiile pe masă, ca să pună în aplicare LEGEA.

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    U.M.F Timișoara caută sutimile pierdute dintr-o evaluare profesională nesatisfăcătoare a medicului-șef O.G. II de la Maternitatea Bega