Jaful cu cupa

April 27, 2026INVESTIGAȚIIInsiderTM

În România profundă, aia în care statul nu știe nici cât nisip i-a plecat din curte, dar știe sigur că trebuie să mai facă o comisie, resursele minerale nu se exploatează. Se interpretează! Cu excavatorul, cu semnătură, cu antet și, când e cazul, cu binecuvântarea instituțiilor de control. Exact acele autorități care văd totul, numai când apar documente sau imagini flagrante prin presă. Și uite așa, un document oficial, ajuns în zona administrației miniere, vine să confirme, în limbaj tehnic, ceea ce prin Timiș și Caras-Severin se vede cu ochiul liber, de zeci de ani de zile.

Mai precis, dincolo de un jaf continuu, că statul nu are control real pe cantitățile excavate! Adică nu știe exact cât se sapă, cât se declară și cât se transformă, în mod miraculos, din resursă minerală în profit privat cu redevență… dietetică. Și asta pe motiv că, așa cum arată analiza instituțională, verificarea planurilor topografice și a calculelor de volum din balastiere este grav suferindă. În sensul în care compartimentele teritoriale ale Agenției Naționale de Resurse Minerale, pe lângă faptul că sunt voit subdimensionate, nu au nici pregătirea și nici logistica necesară, ca să facă față provocărilor din teren.

Tradus din română în română instituțională, asta înseamnă că paznicul carierei, recte ANRM, a primit doar fluier, dar nu și ochi! Mai mult, în expunerea de motive apare și boala clasică a balastierelor și carierelor. Una pe care o știu toți specialiștii în resurse minerale, dar mai ales posesorii de licențe sau permise de exploatare a agregatelor minerale. Adică, planuri topografice, care sunt copiate de la un trimestru la altul, măsurători făcute doar unde vrea agentul economic, (auto)calcule de volum pe care statul le primește ca pe colindă. Frumos, rotund, cu ștampilă, numai bun de pus în dosar și uitat până la prescripție:

Există o complicitate a factorilor locali, în raportarea eronată a cantității excavate. Măsurătorile topografice nu se efectuează cu tehnologie performantă de colectare a unui volum mare de date din teren (puncte măsurate) și nici nu se utilizează softuri de actualitate, care ar putea mări precizia de calcul, în prelucrarea datelor. Dotarea tehnică a ANRM este total necorespunzătoare.

Ce înseamnă asta? Simplu. În primul rând, lipsă de tehnologie care să permită măsurători aeriene, terestre și submerse. Ca de exemplu, banalele drone! Apoi, un sistem LIDAR, adică o tehnologie de scanare care folosește laserul pentru a măsura distanțe/forme și a crea hărți 3D foarte precise. Așa, s-ar ști exact, pe ce întindere s-a exploatat si la ce adâncime și, în funcție de suprafețe, s-ar calcula volumele extrase, cu o precizie de micron. Azi, e din ochi și cu ruleta, doar pentru că politicul nu are niciun interes să mărească bugetul ANRM, să doteze autoritatea de control, nici măcar cu bărci sau echipamente de colectare/prelucrare date.

🟠 Cooperativa agregatelor

Așa că totul merge pe rupte pentru balastierele și carierele din România! De pe maluri și până sub luciul apelor, acolo unde sunt lucrările ascunse, se scot resurse minerale, la greu, așa cum arată și analiza instituțională. Că așa se întâmplă când ANRM nu are nici măcar un sistem multi-bean (sonar multifascicul), ca să investigheze pe fundul apelor! Adevărul e că, dacă ar avea, s-ar lămuri că se extrag agregate, în afară permiselor și licențelor, în valoare de sute de milioane de euro anual! Direct de pe fundul râurilor! Fără niciun fel de redevență!

Și problema e că, într-o țară în care balastul se măsoară cu buna-credință a agentului economic, care ține loc de cadastru și GPS, ceea ce pierde statul, câștigă piața neagră. Iar asta înseamnă o evaziune fiscală de proporții epice, care, pe orizontală, hrănește protecția politică și instituțională. Totuși, frumusețea e că analiza instituțională capătă o și mai mare greutate, deoarece (re)confirmă seria de investigații jurnalistice din InsiderTM, referitoare la exploatările de agregate din Timiș. De fapt, un ecosistem al balastierelor în care apar nume grele, firme conectate, intermedieri și lucrări publice alimentate cu agregate, marca PSD.

În centrul acestui ecosistem, sub ochii autorităților, de mai bine de un deceniu, s-au lăfăit mereu lugojanul Florin Măran și cărășanul Ion Bejeriță, doi mari iubitori de social-democrație. Primul, în calitate de cumătru al lui Titu Bojin, fost președinte CJ Timiș și șef al Administrației Bazinale de Apă Banat, actualmente consilier personal al lui Alfred Simonis. Iar cel de-al doilea, din postura de fin al baronului PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, acum, vicepreședinte al Curții de Conturi a României.

Da, curentul doctrinar i-a conectat, atât pe Măran, cât și pe Bejeriță, la piața de resurse minerale și, în special, la lucrările mari de infrastructură rutieră și feroviară, marca Sorin Grindeanu. Apoi, pe ambii, contractele exclusive cu statul român i-au scos din sat și din anonimat! Si, așa cum rezultă din informații de ultimă oră, la pachet, au ajuns și între coperțile unui dosar stufos de la DNA Timișoara. De data asta, tot în grup și în dublă calitate, ultima fiind legată de cea de interlocutor(i) ai fostului șef ARR, Cristian Anton, momentan, aflat în custodia procurorilor anticorupție pe motive de… cutii de pantofi.

Că toate combinațiile cu agregate minerale, care gravitează în jurul unor contracte cu statul din zona Banatului, au ca punct de origine interesele cuplului Măran-Bejerită, nu mai e niciun secret pentru nimeni. Toți cei care au tangență cu domeniul știu, cât de cât, că afacerile celor doi comercianți de balastru și pietriș sunt dependente de banul public. Mai mult, că toată ecuația de business a duetului social-democrat nu reprezintă altceva decât o geografie aplicată cu cont bancar. În care toate drumurile, inevitabil, duc la PSD! Și la o serie întreagă de instituții cu atribuții de control, pe motiv de toleranță acută.

🟠 Rușinea redevenței

Este cât se poate de evident că, cel puțin până în acest moment, politicul nu a avut niciun interes să controleze avuția statului. Ba din contră! Așa că legiuitorul nu s-a grăbit deloc să creeze instrumente adevărate și moderne prin care să (supra)verifice și să oprească jaful din bogățiile solului și subsolului. De aia, în Timiș, ca de altfel peste tot în România, balastul nu e doar resursă minerală. E infrastructură, influență, contract public, partid, intermediar, iaz, pășune, groapă și, la final, factură. Nimic altceva decât o rețea politico-economică protejată.

Nu degeaba, până și analiza instituțională, care disecă măruntaiele intereselor care gravitează în jurul ANRM, spune clar că, în ecuația exploatărilor de agregate minerale, statul nu are o singură problemă, ci trei. Prima e legată de o legislație, care permite suficiente ambiguități încât un iaz să semene cu o balastieră, o pășune să devină resursă, iar o groapă de gunoi să intre în circuitul economic, înainte ca instituțiile să termine cafeaua. A doua ține de control, unul slab, fragmentat și tehnic depășit. Și cea de-a treia are legătură cu capturarea și autocenzura autorităților.

Așadar, în toate trei, corupția generalizată este numitorul comun! Dar adevărata miză nu e drona, nici LIDAR-ul, nici Multi-Beam-ul, oricât de frumos sună. Potul este despre cine deține adevărul despre cantitatea excavată. Pentru că, în mineritul de agregate, adevărul se măsoară în metri cubi. Iar fiecare metru cub nedeclarat e o mică poezie fiscală, scrisă cu cupa excavatorului pe spatele bugetului public. Aici e jocul! Exact în vâltoarea banilor negri, care nu lasă urme, pe circuit!

Până când ANRM, ANAF, Apele Române, Garda de Mediu, APM și autoritățile locale nu vor lucra pe aceeași hartă geografică, cu aceleași date și cu verificări independente reale, explorările de agregate minerale din Banat vor continua să fie, exact ce sunt și acum. Niște gropi foarte adânci în care dispar, pe rând, nisipul, redevența și rușinea. Dar, înainte de a dispărea, în craterele uriașe de pe domeniul statului, se îngroapă deșeuri provenite din construcții. Mii de camioane, sub ochii instituțiilor, așa cum a fost la Șag, Dumbrăvița, Sânandrei și Sânmihaiu Român! Fără acte, fără trasabilitate. Și, exact ca și în cazul exploatărilor de resurse, din nou, tot cu bani la negru.

PS: imaginile video au fost surprinse zilele trecute, în zona Lugoj, raiul balastierelor. Pelicula demonstrează, cu vârf și îndesat, că afacerile ilicite cu agregate minerale merg înainte… ca-n vremurile bune.