Now Reading: Curge și băltește levigatul din autogunoierele închiriate de RETIM, mai ceva ca apa de la robinete!

Loading

Curge și băltește levigatul din autogunoierele închiriate de RETIM, mai ceva ca apa de la robinete!

Dacă abonații RETIM, fie persoane fizice sau juridice, nu colectează separat deșeurile sau greșesc la selectare, se aleg cu o amendă și cu o bulină roșie pe tomberon. Că așa a decis compania de salubritate, în care Consiliul Local Timișoara deține 50% din capitalul social, într-un mod absolut pasiv. Cealaltă jumătate, ca să știe și timișorenii unde se duc profiturile din gunoaie de aproape trei decenii, este controlată de SC RER Timișoara SRL. Adică, de RRR Remmert Recycling Romania GMBH din Germania (95%) și Kevil Enterprises Limited din Cipru (5%). Da, ați citit bine – administrația locală este asociată cu o firmă offshore, dintr-un paradis fiscal.

 

Și asta e și explicația pentru care mai bine de jumătate din flota auto a RETIM – o societate absolut rentabilă, care și-ar fi permis leasinguri încă de la înființare (1997) – este (sub)închiriată de la entități afiliate grupului RER, pe bani extrem de mulți, lună de lună. Ca să se diminueze beneficiile și impozitele anuale ale asociaților și, la final de lanț trofic, să se execute un export de capital rulant. Altfel spus, pe ușa din dos și prin tot soiul de artificii fiscale – în cazul de față, pe servicii de închiriere, în valoare de zecii de mii de euro pe lună – cu o mână, nemții își iau chiriile pe autogunoiere, iar cu cealaltă împart frățește, ceea ce mai rămâne din profit după spoliere, cu administrația locală a lui Dominic Fritz. Așa cum au făcut-o și pe vremea lui Nicolae Robu care, din 2015, cât a mai fost primar, s-a plimbat cu Mercedes, pe comodat, de la RETIM!

 

Până la urmă, faptul că statul român nu e în stare să-și apere drepturile patrimoniale, nici măcar când vine vorba despre banii cetățenilor săi, e o chestiune uzuală, deja. Așa se întâmplă când instituțiile publice sunt slabe, inexistente sau răspund la comenzi politice, în funcție de interese de grup! Ce e intolerabilă, însă, e dubla măsură cu care sunt evaluate, cel puțin de către autoritățile locale cu atribuțiuni de control, atât colectarea diferențiată a deșeurilor, cât și manipularea reziduurilor. De fapt, sub amenințarea unor amenzi, regulile și obligațiile de mediu sunt aplicabile doar abonaților RETIM, nu și operatorului economic, care reciclează după reguli proprii, tot ce colectează – culmea! – în mod corect, de la populație.

 

Și, cu probe foto și video, InsiderTM a demonstrat, dincolo de orice dubiu, că RETIM nu face nicio diferență între resturile vegetale, cele biodegradabile și deșeurile menajere. Ba mai mult, că le amestecă și le depozitează, la comun cu resturi din construcții, în perimetrul Stației de Sortare a Municipiului Timișoara (Colterm), deși colectează selectiv de pe marginea drumurilor, ca urmare a eforturilor și conștiinciozității timișenilor. Ca mai apoi, așa cum o să convingeți, fără niciun soi de tratare sau sortare, să le transporte, tot așa, direct spre eliminare, la deponeul ecologic de la Ghizela, administrat de Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Deșeuri (ADID), o entitate inutilă și la fel de pasivă, care funcționează sub pulpana Consiliului Județean Timiș.

 

Azi, schimbăm un pic registrul și mergem mai departe, pe tărâmul celor de la Garda de Mediu și Agenția de Mediu. De data asta cu levigatul sau lixiviatul, un lichid de culoare maroniu-gălbuie, care apare la baza depozitelor de deșeuri, prin intermediul infiltrării apei pluviale, printre reziduurile solide. Borhotul, așa cum e denumirea populară, rezultă, în proporție de 20-30%, din umiditatea deșeurilor depozitate, în speță a celor menajere și de natură vegetală, Restul de 70-80% provine din apele meteorice, care cad și percolează suprafața rampei, în drumul lor solubilizând și antrenând o multitudine de compuși organici și anorganici. Așa se nasc infiltrările în pânza freatică, așa e poluată apa de adâncime și de suprafață.

 

Revolta abonaților

 

Acum, că am stabilit că levigatul este lichidul contaminat și toxic pentru mediu, rezultat din infiltrarea apei prin deșeuri, trecem la sutele de reclamații ale clienților RETIM, chiar pe acest segment olfactive și periculos pentru sănătatea populației. Cu atât mai mult cu cât, până-n 2030, conform normativelor și obiectivelor U.E., 60% din deșeurile colectate și tratate zilnic de municipalități, trebuie să fie refolosite sau reciclate. Și, în alți 5 ani, cantitatea de deșeuri, trimisă la gropile de gunoi, așa cum e cea de la Ghizela, trebuie redusă până la 10% din totalul generat. Asta înseamnă reciclare, nu eliminare! Deci, mai puțin levigat, borhot sau alte lichide toxice, rezultate din dospirea și fermentarea reziduurilor:

 

Eu locuiesc pe strada Margaretei, Moșnița Veche, cartierul Serena 1. Din păcate problema nu s-a rezolvat. M-am săturat să spăl drumul, în fiecare săptămână, după ridicarea gunoiului. Vă rog să rezolvați problema aceasta, altfel voi încerca rezolvarea prin implicarea autorităților. Vedeți imaginile atașate. Vă așteptăm în cartier, în ziua de joi, după colectare, să vedeți ce rămâne în urmă și cum miros străzile.

 

În mod cert, abonatul RETIM nu a exagerat cu absolut nimic, în petiția pe care a adresat-o operatorului de salubritate. Ca el mai sunt sute! Și montajul VIDEO de mai jos, completat chiar și cu fotografii, toate surprinse în zile și pe trasee diferite, nu fac decât să (re)confirme reclamațiile bănățenilor. Mai exact, că autogunoierele municipale, închiriate pe bani mulți, sunt mizerabile, că lasă un dezastru în urma lor, că se scurge levigatul prin toate încheieturile, mai ceva ca apa de la robinete, pe asfalt, gazon și sistemele de canalizare ale Aquatim. Peste tot! Pe lângă asta, se prelinge și ulei de la motor și pompele hidraulice!

 

Ceea ce nu face decât să întărească prezentarea de pe pagina oficială de web a companiei RETIM: un serviciu public de salubrizare, certificat TÜV, atent la mediu și sănătate, cu utilajele conforme standardului de poluare Euro 5 și Euro 6, care pune un accent deosebit pe acțiunile de educație civică și ecologică, în special în rândul elevilor. Una peste alta, legislația românescă, la fel ca și cea europeană, este extrem de clară. În primul rând, arată că operatorii de saluburitate sunt obligați să asigure transferul de deșeuri, din staţiile de depozitare, către instalaţiile de tratare a reziduurilor municipale. Nu oricum, ci colectate separat, fără să le amestece! Ceea ce RETIM nu face, nici când transportă și nici când depozitează, în stațiile de transfer, acolo unde ajung deșeurile, înainte de a fi eliminate la deponeul de la Ghizela al celor de la A.D.I.D. din cadrul C.J Timiș:

 

Transportul deşeurilor, în funcţie de tipul acestora, se realizează numai de operatorul serviciului de salubrizare care trebuie să utilizeze autovehicule destinate acestui scop, acoperite şi prevăzute cu dispozitive de golire automată a recipientelor de colectare, care să nu permită împrăştierea deşeurilor sau a prafului, emanarea de noxe sau scurgeri de lichide în timpul transportului. Starea tehnică a autovehiculelor trebuie să fie corespunzătoare circulaţiei pe drumurile publice şi să prezinte o bună etanşeitate a benelor de încărcare, fără scurgeri de levigat sau alte lichide. Benele şi containerele vor fi spălate la cel mult două zile şi vor fi dezinfectate săptămânal în interior şi la exterior, numai în spaţiile care sunt dotate cu sisteme de colectare a apelor uzate provenite din spălare, separat de sistemul de canalizare al localităţii.

 

Delir olfactiv

 

Și rămânem, de data asta doar pe dinafară, la Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale, care se regăsește pe platforma Colterm, în Calea Șagului din Timișoara. Dincolo de mirosurile pestilențiale, pe care cei de la Agenția de Mediu Timiș nu le captează sub nicio formă, așa cum nu le reperează nici pe cele de la deponeul de la Ghizela, trebuie punctate câteva lucruri, în special pentru comisarii Gărzii de Mediu Timiș. Da, sunt două instituții cu atribuțiuni pe ecologie și ecostisteme – prima se ocupă cu avize, autorizări și calitatea aerului, iar cealaltă cu controlul și amenzile. Dar niciuna nu e în stare să vadă, ceea ce se observă, fără nicio exagerare, chiar și din satelit, pe coordonatele –45°42’50.3″N 21°11’50.1″E și 45°44’39.9″N 21°16’18.3″E.

 

Așa că, până la ridicarea vălului instituțional, rămânem cu studiile de specialitate, care au demonstrat că depozitele de gunoi, chiar și cele de tranzit, eliberează cantități semnificative de hidrocarburi, dioxină și oxizi de azot. Iar umezeala, care ia contact cu depozitele de deșeuri, duce la formarea așa numitului gunoi lichid – levigatul sau lixiviatul! Acest amestec se infiltrează în soluri și ape și duce la creșterea cantităților de substanțe nocive sau corozive. Deci, borhotul nu curge doar din mașinile RETIM, ci și pe sub stația de tranzit de la marginea Timișoarei. De fapt, se prelinge prin niște tevi – fără bazine decantoare, de filtare sau vreun separator de hidrocarburi – și iese la lumină, la capătul tarlalei, direct într-o groapă, pseudo-amenajată cu o folie, doar de anul trecut. În rest, la liber! Și asta o demnonstrează o serie de imagini, surpinse în timp, în ani diferiți, atât… din cer, cât și de pe pământ.

 

Și, da, toate astea se întâmplă, conform C.F. 455620, pe un teren care aparține Primăriei Timișoara. Evident, aceeași administrație locală care, cum te prinde, cum te arde la buzunar, prin Direcția de Mediu și Poliția Locală, dacă nu respecți legea și criteriile de manevrare a deșeurilor de orice tip. Culmea, când pe proprietatea municipalității, într-o așa-zisă stație de sortare și tratare, mai nou, finanțată din bani abonaților RETIM, totul funcționează doar la nivel declarativ și pe hârtie. Levigatul băltește. Deșeurile, deși selectate de abonați, sunt aruncate la grămadă și mustesc sub soare și ploaie. Gunoiul se încarcă în TIR-uri, ca la alba-neagra, după cum simte excavatoristul și șeful de stație.

 

Fără doar și poate, e plin de imagini video, chiar și în această ultimă direcție, așa cum o să vă lămuriți în episodul următor. O să vedeți cum se încarcă transporturile de gunoi, care pleacă de la Stația de Sortare a Municipiului Timișoara, înspre deponeul de la Ghizela – exact după metoda capac, aplicată de traficanții de țigări. Și cum zace inertă, săptămâni întregi, banda de tratare și sortare a deșeurilor deși, zilnic, pe platfotma Colterm, intră zeci de tone de gunoi. Că, vorba aia – pentru RETIM și ADID mumă, pentru abonați ciumă!

 

1 People voted this article. 1 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Curge și băltește levigatul din autogunoierele închiriate de RETIM, mai ceva ca apa de la robinete!