insiderTM
Ultimele articole
April 6, 2026INVESTIGAȚII
De când lumea și pământul, exploatările de agregate minerale din zona Banatului au avut parte de o realitate mai… românească. Evident, norocul nu a funcționat la fel pentru toți concesionarii de balastiere sau cariere. Și asta pentru că, în schema lucrativă, au existat mereu câțiva concesionari privilegiați care, datorită conexiunilor și protecției politice de la
April 2, 2026HARD NEWS
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv încercarea de a redeschide procesul privind conflictul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce instanța a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă. Potrivit soluției pronunțate în 2 aprilie 2026, instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de Fritz împotriva unei decizii definitive a Înaltei
April 2, 2026INVESTIGAȚII
Există două tipuri de carieră în administrația publică românească. Una în care urci, treaptă cu treaptă, și alta în care îți tragi singur scara sub picioare și te urci direct unde vrei. Doamna Florentina Georgeta Radu pare că a ales varianta a doua, probabil din lipsă de timp sau de răbdare pentru proceduri.Pe 28 decembrie
April 1, 2026HARD NEWS
Într-o țară în care competența se ia la plic și meritul se depozitează în cutii de pantofi, procurorii DNA Cluj au reușit performanța rară de a tulbura liniștea unei familii politice din PSD, obișnuite cu zgomotul discret al bancnotelor. Reținerea timișoreanului Cristian Anton, director al Autorității Rutiere Române și fost șef de cabinet al lui
March 31, 2026ADVERTORIAL
„Fake News Busters” este o inițiativă a cadrelor didactice și studenților Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), dedicată dezvoltării educației media și gândirii critice în rândul tinerilor, într-un context digital în care informația circulă mai rapid ca niciodată, iar diferența dintre adevăr și dezinformare devine tot
IN TREND LA NOI
March 30, 2026INVESTIGAȚII
Dincolo de stratul de suprafață, perimetrul Găvojdia – Criciova – Jdioara – Jena – Drinova reprezintă, de peste un deceniu, mult mai mult decât o banală hartă geologică. Așa că, orice procuror DIICOT sau DNA, care sapă mai adânc și intră în ONRC, ANRM, ABA Banat, ANAF, ISCTR și APM Timiș, va concluziona, cu siguranță, că exploatările de
March 28, 2026EDITORIAL
În anumite condiții, se pot exploata agregate minerale (nisip, pietriș etc.) sau e posibilă operarea unei cariere pe o pășune comunală. Dar NU direct și NU fără proceduri legale stricte! În România, terenul cu categoria de folosință pășune are, cel puțin în acte, un regim special de protecție. În esență, legislația cere, în mod obligatoriu, schimbarea de
March 27, 2026ADVERTORIAL
Miercuri, 1 aprilie 2026, ora 19:00, în Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul la „Symphony of Hope” – un concert simfonic cu scop caritabil, dedicat sprijinirii campaniei „Adoptă o mamă singură”, inițiată de Asociația Look Inside și coordonată de
March 24, 2026INVESTIGAȚII
În sudul Lugojului, acolo unde Dumnezeu a lăsat cândva lunca liniștită a Timișului, astăzi domnește o altă specie: balastierul conectat politic. Nu e vreo vertebrată rară. Dimpotrivă, e una bine adaptată la ecosistemul românesc, mai ales când solul e fertilizat cu contracte publice. Așa că, în anul de grație 2026, când asfaltul și betonul se toarnă
March 23, 2026EDITORIAL
De aici încolo, urmează doar faptele! Pe data de 26 iunie 2025, într-o postare pe pagina personală de Facebook, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a spus, în mod ferm, că are toleranță ZERO pentru fraudarea concedillor medicale: … este complet imoral ca un sistem întreg să ia din banii dedicați spitalelor, din tratamentele bolnavilor și să
HOT
November 5, 2026HOT
La 27 octombrie 2026, imediat după instalarea noului Guvern PSD, în sala Primăriei Lăpușnicu Mare din Caraș-Severin, au intrat, într-o așa zisă competiție, două firme, ambele din comuna Bozovici, MITMAVIS FOREST SRL și MITOCARII FOREST SRL. Miza, așa cum rezultă din documente, a fost o partidă de 2.099,52 metri cubi de lemn pe picior, din
November 2, 2026HARD NEWS
În spitalele din Timișoara, politica nu intră întotdeauna pe ușa de la Urgențe. Și nici nu vine cu Salvarea. Uneori, se insinuează mult mai discret. De exemplu, printr-un share sau like pe Facebook. Alteori, apare în sală, la un eveniment cu scenă, discursuri și cu o revoluție, în plină desfășurare. Și mai există și situații
October 26, 2026ADMINISTRAȚIE
Marți dimineață, pe 6 octombrie 2026, August Hanning, fostul conducător al Serviciului Federal de Informații al Germaniei (BND) a fost arestat sub suspiciunea de spionaj, de către ofițerii din cadrul Oficiului Federal de Poliție Criminală (BKA). Ancheta vizează presupuse fapte de divulgare a secretelor de stat, tentativă de trădare și activitate în beneficiul unui serviciu
ARTICOLE PREFERATE
August 26, 2026HARD NEWS
Pe 27 ianuarie 2026, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a scos la concurs un număr de 30 de posturi de asistenți medicali. Printre ele, două locuri aparent banale: un asistent medical generalist la Bloc Operator V – Ginecologie și un asistent medical debutant la Bloc Operator I – Chirurgie. Nimic spectaculos, în afară de faptul
August 26, 2026HARD NEWS
Procurorii DNA Timișoara au descins, în urmă cu câteva clipe, la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Miza – un examen public trucat pentru un post de asistent medical de pe Secția de Chirurgie. În spatele scenei, conform primelor informații, a existat o regie întreagă și un spectacol cu 30 de locuri, scoase la concurs.
August 26, 2026ADMINISTRAȚIE
Ca orice instituție democratică și serioasă care se respectă, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara a pus piciorul în prag. Apoi, s-a postat și de-a curmeziș, în ușă! Asta, doar ca să pună punct scurgerilor de informații, în spațiul public, care ar putea afecta imaginea și managementul instituției. Nimic mai mult de-atât! Manevra

InsiderTM - Cine suntem și ce facem noi
Redacția noastră este locul unde știrile zilei prind viață cu un strop de sarcasm și ironie fină. Suntem acea redacție unde subiectele fierbinți se tratează cu pamflete bine condimentate și editoriale savuroase.
În plus, ne specializăm în analiza comparativă a presei, punând în antiteză felul în care diferite redacții tratează aceleași teme. Tocmai pentru a oferi o imagine completă și, deseori, surprinzătoare asupra realității, asta pentru ca tu, cititorule, să vezi cât de diferit se poate interpreta adevărul.
Așadar, la noi, știrile nu doar că se citesc, ci se savurează cu zâmbetul pe buze! Alteori, ajută și un Colebil căci – nu-i așa!? – adevărul e mereu greu de digerat, în special pentru cei care s-au obișnuit, de ani de zile, să fie lăsați în pace.




















