Loading

insiderTM

Ultimele articole

  • svgJune 2, 2026ADMINISTRAȚIE

    Fraierii de serviciu

    În capitalism, regula e simplă. Investitorul bagă bani. Firma face investiții și, apoi, produce profit. Iar, la final, acționarii câștigă. Doar că, la Timișoara, sistemul a fost perfecționat, după un model eco-german, unic. Aici, vehiculul comercial își asumă dezvoltarea serviciului, pe hârtie. În schimb, banii de investiții vin de la abonați, lună de lună, prin

  • svgMay 26, 2026METROPOLITANE

    Balul suspendaților

    În timp ce polițistul de rând își serbează ziua cu familia la un restaurant sau cel mult cu colegii la birou, pe masă cu o pizza family, în județul Timiș există și oameni ai legii care tratează aniversarea ca pe un summit informal, între personaje de interes operativ și nostalgia legitimației de serviciu. Și uite

  • svgMay 22, 2026ADMINISTRAȚIE

    Megalopolisul gunoaielor

    În România, gunoiul nu dispare niciodată. Se transformă. Uneori în dealuri. Alteori în contracte. Câteodată în proiecte europene, cu titluri verzi și randări curate, unde natura zâmbește digital, iar administrația publică vorbește despre… marea economie circulară. Deși, la propriu, stă pe munți de gunoaie! Așa e și la Timișoara, unde povestea începe frumos, aproape scandinav,

  • svgMay 21, 2026ADMINISTRAȚIE

    Concursul elastic

    La  Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT), aflat în subordinea primarului Dominic Fritz, concursurile par să aibă mai multe vieți decât o pisică de cartier, hrănită de trei asociații de proprietari, simultan. Examenele publice se scot la mezat, prin publicitate, apoi, se suspendă, după care se reiau, se anulează și, în final, la momentul potrivit,

  • svgMay 20, 2026ADVERTORIAL

    Radko Vlaykov, invitat la UVT

    Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog @UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026, de la ora 11:30, în Amfiteatrul A01 al UVT.Întâlnirea

  • svgIN TREND LA NOIsvg

  • svgMay 20, 2026INVESTIGAȚII

    Rețeaua din portbagaj

    În Caransebeș, după zeci de ani de baroniadă PSD, administrația locală nu mai seamănă demult cu o instituție publică. Seamănă mai degrabă cu o aplicație de ride-sharing pentru influență. Apeși pe un buton, vine un Duster (B-123-KPX), urcă cine trebuie, coboară cine trebuie și, până la finalul cursei, apare și contractul cu statul. În mod oficial,

  • svgMay 19, 2026ADVERTORIAL

    MUSIC IS MY MEDICINE | 2026 UMFT

     Programul TimMedfest, organizatorul Festivalului de Muzică al Mediciniștilor Timișoreni cu același nume, în cooperare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Fundația Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, EMSA Timișoara și FITT vă invită joi, 21 mai, începand cu orele 19:00, În Spatele Casei (Casa Tineretului) la evenimentul MUSIC IS MY MEDICINE! Studenți mediciniști,

  • svgMay 18, 2026INVESTIGAȚII

    Clanul din Duster

    Republica Duster, episodul 2. Sau cum ajunge o Dacie maro, blindată cu tehnică de interceptare, să aibă mai multă transparență administrativă decât jumătate din instituțiile publice ale statului român. În mod normal, într-o țară funcțională, interceptările DNA ar trebui să surprindă panică, conspirații, coduri obscure, oameni care vorbesc criptat despre „pachete”, „marfă” și „transporturi”. În

  • svgMay 15, 2026INVESTIGAȚII

    Republica Duster

    În Caransebeș, dacă asculți suficient de atent, auzi două lucruri. În primul rând, sirenele ambulanțelor, iar apoi foșnetul contractelor publice, atribuite în mod direct firmelor de casă, de către oamenii PSD. Restul e conversație. O conversație lungă, relaxată și aproape tandră între oameni care vorbesc despre șpăgi, cum discută alții despre vreme, despre „Felix”, „Johny”,

  • svgMay 14, 2026HARD NEWS

    Poarta PSD din IPJ Timiș

    Fostul polițist Valer Kovacs a publicat, în urmă cu două zile, pe conturile sale sociale de media, o informație absolut spectaculoasă privind dubla măsură cu care funcționează Inspectoratul de Poliție Timiș. În special când vine vorba despre mai marii PSD! Pe scurt, subofițerul susține că, pe data de 12 mai, la ora 15, în fața

HOT

  • svgNovember 5, 2026HOT

    Pădurea cu rude

    La 27 octombrie 2026, imediat după instalarea noului Guvern PSD, în sala Primăriei Lăpușnicu Mare din Caraș-Severin, au intrat, într-o așa zisă competiție, două firme, ambele din comuna Bozovici, MITMAVIS FOREST SRL și MITOCARII FOREST SRL. Miza, așa cum rezultă din documente, a fost o partidă de 2.099,52 metri cubi de lemn pe picior, din

  • svgNovember 2, 2026HARD NEWS

    Halate de campanie

    În spitalele din Timișoara, politica nu intră întotdeauna pe ușa de la Urgențe. Și nici nu vine cu Salvarea. Uneori, se insinuează mult mai discret. De exemplu, printr-un share sau like pe Facebook. Alteori, apare în sală, la un eveniment cu scenă, discursuri și cu o revoluție, în plină desfășurare. Și mai există și situații

  • svg

    svgOctober 26, 2026ADMINISTRAȚIE

    Secrete de cabinet

    Marți dimineață, pe 6 octombrie 2026, August Hanning, fostul conducător al Serviciului Federal de Informații al Germaniei (BND) a fost arestat sub suspiciunea de spionaj, de către ofițerii din cadrul Oficiului Federal de Poliție Criminală (BKA). Ancheta vizează presupuse fapte de divulgare a secretelor de stat, tentativă de trădare și activitate în beneficiul unui serviciu

//

ARTICOLE PREFERATE

  • svgAugust 26, 2026HARD NEWS

    Procurorii DNA au intrat în blocul operator de la Spitalul Municipal Timișoara

    Pe 27 ianuarie 2026, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a scos la concurs un număr de 30 de posturi de asistenți medicali. Printre ele, două locuri aparent banale: un asistent medical generalist la Bloc Operator V – Ginecologie și un asistent medical debutant la Bloc Operator I – Chirurgie. Nimic spectaculos, în afară de faptul

  • svgAugust 26, 2026HARD NEWS

    Percheziții DNA la Spitalul Municipal Timișoara

    Procurorii DNA Timișoara au descins, în urmă cu câteva clipe, la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Miza – un examen public trucat pentru un post de asistent medical de pe Secția de Chirurgie. În spatele scenei, conform primelor informații, a existat o regie întreagă și un spectacol cu 30 de locuri, scoase la concurs.

  • svgAugust 26, 2026ADMINISTRAȚIE

    Legea tăcerii

    Ca orice instituție democratică și serioasă care se respectă, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara a pus piciorul în prag. Apoi, s-a postat și de-a curmeziș, în ușă! Asta, doar ca să pună punct scurgerilor de informații, în spațiul public, care ar putea afecta imaginea și managementul instituției. Nimic mai mult de-atât! Manevra

Facebook
LinkedIn
X
InsiderTM

InsiderTM - Cine suntem și ce facem noi

Redacția noastră este locul unde știrile zilei prind viață cu un strop de sarcasm  și ironie fină. Suntem acea redacție unde subiectele fierbinți se tratează cu pamflete bine condimentate și editoriale savuroase. 


În plus, ne specializăm în analiza comparativă a presei, punând în antiteză felul în care diferite redacții tratează aceleași teme. Tocmai pentru a oferi o imagine completă și, deseori, surprinzătoare asupra realității, asta pentru ca tu, cititorule, să vezi cât de diferit se poate interpreta adevărul.


Așadar, la noi, știrile nu doar că se citesc, ci se savurează cu zâmbetul pe buze! Alteori, ajută și un Colebil căci – nu-i așa!? – adevărul e mereu greu de digerat, în special pentru cei care s-au obișnuit, de ani de zile, să fie lăsați în pace.

svg