Now Reading: Spiritul Poli Timișoara a fost abandonat pe sate și pe un teren agricol al Aquatim

Loading

Spiritul Poli Timișoara a fost abandonat pe sate și pe un teren agricol al Aquatim

La sfârșitul lunii februarie 2025, ca urmare a unei licitații publice, Consiliul Județean Timiș a încredințat firmei SC SMZ Impex SRL din Cluj demolare stadionului Dan Paltinișanu. Totul, în baza unui caiet de sarcini, a unei oferte economice și a unui proiect tehnic! Valoarea totală a investiției, suportată în totalitate de bugetul administrației județene, se ridică la circa 2,5 milioane de euro. 

 

În paralel, prin Compania Națională de Investiții (CNI), a fost demarată procedura de proiectare pentru construcția unei noi arene sportive la Timișoara – buget de 140 milioane euro. Doar că, între timp, după finalizarea licitației, la începutul lunii mai a.c, rezultatul a fost contestat de către asocierea de firme Concelex-Erbașu, care s-a clasat pe locul al doilea, după evaluarea ofertelor.

 

Acum, dacă totul va decurge normal, conform obligațiilor contractuale, în termen de 8 luni de zile, SC SMZ Impex SRL ar trebui să finalizeze șantierul și să predea amplasamentul constructorului care va ridica viitorul stadion Dan Paltinișanu. Indiferent dacă până atunci se va tranșa sau nu litigiul pentru noul complex sportiv, dedicat celor de la Politehnica Timișoara!

 

Până în acest moment, pe date și informații publice, au fost demolate aleile, scările de beton și au fost tăiate scaunele. Totodată, a fost decopertată și întreaga suprafață de tartan, care înconjura, până nu demult, fostul teren de fotbal. De aici, cum orice intervenție asupra unei structuri civile, industriale, rutiere sau feroviare generează deșeuri, a început și dansul.

 

Ultimul meci

 

La capitolul de Mediu, în ce privește demolarea arenei sportive, caietul tehnic al CJT, oferta economică a demolatorului și regulamentul privind gestionarea deșeurilor de pe stadionul Dan Paltinișanu stipulează aceleași două lucruri mari și late – pământul (248.975 mc cu cod de deșeu 17.05.04) și scaunele (33.000 bucăți cu cod de deșeu 17.02.03) vor fi reciclate de către un operator economic autorizat. Așa e pe documente oficiale, limpede ca apa minerală de munte! 

 

În realitate, însă, toată povestea cu reciclarea materialelor, provenite din demolarea stadionului Dan Paltinișanu, a căpătat noi valențe. Practic, declasificarea deșeurilor, tarifată în oferta economică a firmei din Cluj, a fost transformată de CJ Timiș într-un soi de acțiune de caritate, cu laitmotivul – păstrare vie a memoriei și identității fostei campioane a Banatului, Poli Timișoara. Iată firul epic și narativ al președintelui CJ Timiș Alfred Simonis, așa cum a fost depănat în public:

 

… majoritatea scaunelor de pe stadion au fost deja donate către diferite localități din județul Timiș. Iar nocturnele vor merge la Lugoj și la Șag. Tot ce am găsit pe stadion, și a fost util și a putut fi folosit de către alte localități din județul Timiș, am încercat să sprijinim aceste localități și am distribuit. Ne dorim ca spiritul acestui stadion să se regăsească, măcar prin scaune, dacă doriți, în fiecare localitate din județul Timiș.

 

Și, tot așa, într-o notă fermă de întrajutorare a comunității, a mai venit o idee bună, din aceeași categorie și direcție:

 

În urma demolării, va rezulta o cantitate de 250.000 de metri cubi de pământ. Avem mai multe variante în care să îl ducem. Una ar fi acolo unde se va construi centura de vest și unde va fi nevoie de milioane de metri cubi de pământ. Am putea identifica chiar un teren în zona periurbană a Timișoarei, unde să putem construi un parc, un deal, ori să încercăm să vedem dacă au nevoie localitățile din jur, pentru a umple anumite gropi. 

 

Liniștea unui simbol

 

Un lucru e clar. Nu există decât trei proceduri legale de declasificare a deșeurilor: reciclare, eliminare, reutilizare. Si toate variantele implică proceduri tehnologice. Cert e că, în toată schema de mediu, nu apare niciunde termenul de declasificare prin… donație. Doar la CJ Timiș! Și așa se face că un număr de 13.000 de scaune au ajuns, drept obiecte de inventar, în 60 de unități administrative, majoritatea conduse de primari social-democrați.

 

Azi, așa cum rezultă din probe certe, toate cele 13.000 de șezuturi zac prin curți și pe câmpuri, prin tot județul Timiș. Nefolosite, deși, în mod absolut ciudat, conform CJ Timiș, a fost bătălie pe puzderia de jilțuri care, conform procedurilor legale, ar fi trebuit să fie reciclate pe banii celor SC SMZ IMPEX SRL, nu donate: 

 

Având în vedere faptul că la registratura institutiei noastre s-au înregistrat mai multe solicitări pentru disponibilizarea scaunelor din incinta Stadionului „Dan Păltinisanu”, Consiliul Județean Timiș a procedat la transmiterea, fără plată, a 13.000 de scaune către instituțiile publice solicitante, în baza prevederilor H.G. nr. 841/1995. Atât operațiunile prealabile transportului, cât si transportul, au fost efectuate de către instituțiile solicitante…

 

În traducerea liberă, povestea reciclării celor 13.000 de scaune, care ar fi trebuit să mențină viu spirtul alb-violet, sună cam așa – mii de fotolii au fost solicitate, în disperare, demontate și transportate pe banii celor 60 de comunități locale din Timiș. Ca ca să fie inventariate, depozitate și… abandonate! Cel puțin până acum! Așadar, din inima tribunei, la marginea comunei! Pe lângă birturi culturale și prin curțile unor administrații care nu au nici stadion, nici echipă, dar au… identitate locală.

 

Din stadion în schemă 

 

Nici povestea cu cei peste 250.000 mc de pământ (cod deșeu 17.05.04), rezultat din demolarea stadionului Dan Paltinișanu, nu e departe. Inițial, s-a încercat plasarea deșeurilor ca umplutură pentru gropi către UAT-uri. Nu a mers! Ulterior, s-a vrut cu ABA Banat, apoi cu Nurol, constructorul de le centură de vest a Timișoarei. Nu a funcționat, în primă fază! S-a tatonat și declasificarea deșeului prin analize de laborator la SC Baumatest SRL. Henț și aici! Deci, a existat un plan A, B și C.

 

În cele din urmă, pământul a ajuns să circule noaptea și să fie depozitat pe un teren al Aquatim(extravilan agricol), situat pe strada Carpenului din Timișoara, lângă Stația de Tratate a Apelor Uzate. Acum, printre altele, Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, spune că are la cunoștință despre faptul că, pe terenul societății, au apărut forme mari de relief, așa cum rezultă din imaginile VIDEO, atașate la final, primele surprinse pe data de 20 mai 2025, cu începere de la ora 22:00:

 

E o înțelegere în trei! Cei care dărâmă stadionul, au depozitat pământul pe terenul nostru, la cererea constructorului care a câștigat licitația pentru centura de vest a Timișoarei. Ei au nevoie de pământ. Din ce știu, e doar pământ…

 

Acum, nici nu mai contează dacă între Aquatim și parteneri există sau nu acte de mediu, care să certifice că un teren agricol extravilan e punct de lucru/depozit/organizare de șantier pentru un constructor. Sau ca, în mod mecanic, și-a schimbat relieful. Contează, așa cum spune CJT, respectarea planului de gestionare a deșeurilor, provenite din demolarea stadionul Dan Paltinișanu, cade în sarcina SMZ Impex SRL. 

 

Și uite așa, în ciuda tuturor rafalelor de PR, stadionul Dan Păltinișanu a murit de două ori, deja. Prima dată fizic, sub buldozere și a doua oară simbolic, sub un strat gros de ipocrizie. Restul, sunt doar detalii tehnice, care țin numai de reciclarea unor iluzii…

 

4 People voted this article. 4 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Spiritul Poli Timișoara a fost abandonat pe sate și pe un teren agricol al Aquatim