Loading

InsiderTM

  • svgJune 19, 2026ADVERTORIAL

    Reprezentanți din peste 30 de organizații de cercetare la UVT

    Pentru prima dată în România, reprezentanți din peste 30 de universități, institute de cercetare și organizații non-guvernamentale cu activitate în domeniul promovării și comunicării științei au convenit, printr-o declarație comună, să facă eforturi concrete pentru ca rezultatele cercetării românești să fie mai bine cunoscute de societate, mediul de afaceri și decidenți politici. Declarația a fost

  • svgJune 17, 2026EDITORIAL

    RAOUL CEL MARE

    Pe de-o parte, în Timișoara, există oameni care au carieră și carte, în spate. Așa cum există și personaje speciale care au avut doar relații și noroc, atât cât să rămână la suprafața apei și navigheze prin viață, fără prea mari turbulențe. Și, astfel, ani la rând, au reușit să sfideze orice logică administrativă, disciplinară

  • svgJune 16, 2026ADVERTORIAL

    UVT a deschis platforma online de admitere!

    Viitorii studenți UVT își pot crea dosarele de înscriere, online, pe https://admitere.uvt.ro/La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) credem cu tărie că liderii nu se nasc, ci se formează. Sub viziunea „Shaping Leaders of the Future”, îi inspirăm și îi ghidăm pe tineri să accepte provocările, să-și descopere drumul, să-și modeleze personalitatea și să devină repere pentru

  • svgJune 16, 2026HARD NEWS

    Percheziții DNA Timișoara, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 10 milioane euro

    Un număr de 50 de percheziții DNA Timișoara au loc, în acest moment, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 50 milioane de lei, care vizează mai multe firme implicate în activități de livrare și catering. Potrivit anchetatorilor, începând din 2023 și până în prezent, la nivel național a fost constituită o

  • svgJune 4, 2026INVESTIGAȚII

    Toate drumurile duc la RER

    De aproape 30 de ani, folclorul urban zice că operatorul municipal de salubritate, SC RETIM Ecologic Service SA, este rezultatul asocierii frățești și transparente dintre Consiliului Local Timișoara și concernul german RER. Doar că nu e chiar așa! În combinația de 50-50% cu administrația de pe Bega, nemții au venit, la Registrul Comerțului, cu un

  • svgIN TREND LA NOIsvg

  • svgJune 2, 2026ADVERTORIAL

    Tabere studențești la UMFT

    Facultatea de MedicinăComisii – Facultatea de MedicinăComisia de selecţie a studenţilorComisia de soluționare a contestațiilorListă studenți înscriși – Facultatea de MedicinăLISTA CANDIDAȚILOR ÎNSCRIȘI LA FACULTATEA DE MEDICINĂLista finală a studenţilor beneficiari – Facultatea de MedicinăLista finală cu studenții beneficiari ai taberelor studențești 2026 – locațiile și perioadele de desfășurare – Facultatea de MedicinăLista finală a

  • svgMay 26, 2026METROPOLITANE

    Balul suspendaților

    În timp ce polițistul de rând își serbează ziua cu familia la un restaurant sau cel mult cu colegii la birou, pe masă cu o pizza family, în județul Timiș există și oameni ai legii care tratează aniversarea ca pe un summit informal, între personaje de interes operativ și nostalgia legitimației de serviciu. Și uite

  • svgMay 22, 2026ADMINISTRAȚIE

    Megalopolisul gunoaielor

    În România, gunoiul nu dispare niciodată. Se transformă. Uneori în dealuri. Alteori în contracte. Câteodată în proiecte europene, cu titluri verzi și randări curate, unde natura zâmbește digital, iar administrația publică vorbește despre… marea economie circulară. Deși, la propriu, stă pe munți de gunoaie! Așa e și la Timișoara, unde povestea începe frumos, aproape scandinav,

  • svgMay 21, 2026ADMINISTRAȚIE

    Concursul elastic

    La  Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT), aflat în subordinea primarului Dominic Fritz, concursurile par să aibă mai multe vieți decât o pisică de cartier, hrănită de trei asociații de proprietari, simultan. Examenele publice se scot la mezat, prin publicitate, apoi, se suspendă, după care se reiau, se anulează și, în final, la momentul potrivit,

  • svgMay 20, 2026ADVERTORIAL

    Radko Vlaykov, invitat la UVT

    Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog @UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026, de la ora 11:30, în Amfiteatrul A01 al UVT.Întâlnirea

svg