Dincolo de un partid care i-a pus în brațe contracte publice de zeci de milioane de euro, social-democrația i-a adus numai bătăi de cap pastorului penticostal Adrian Cionca, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Timiș. În primul rând, politica l-a pus sub reflectoare și pe radarul vieții publice. Când a mai ajuns și prim-vicepreședinte
Fără nicio exagerare, cel puțin în județul Timiș, din 1989 încoace, nu a existat niciun om politic care să fi ajuns în fruntea administrației locale sau județene și să nu fi mixat, la urechile publicului, aceleași refrene umoristice – economie la banului public, fără sinecuri politice, examene corecte pentru funcții publice și necesitatea de reformare a
Conf. univ. dr. Izabella Petre este șefa secției de Obstetrică-Ginecologie II de la Maternitatea Bega, aflată în subordinea Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara. Medicul a accesat funcția, în urma unui concurs de stat, la nivelul lunii septembrie 2022. Adevărul e că nu a fost cu noroc din prima, ci din a doua, abia după
România a dat în clocot, după mai bine de 35 de ani, din nou. S-a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, ca instituțiile de forță ale statului sunt glumă proastă, iar încrederea românilor în clasa politică nu mai există deloc. Între guvernanți și popor, cum există două agende de lucru diferite, s-a instaurat
Alfred Simonis merge înainte! Și o face într-un mare fel, exact după modelul Think Big – gândește la scară mare, nu-și pierde vremea cu mărunțișuri! În ideea asta, și bagă o căruță de bani publici, în special în zona metropolitană. La fel procedează și cu o serie de obiective majore din Timișoara, care se află în proprietatea
Ori de câte ori a fost întrebat despre afacerea Nordis, fie că a fost vorba despre zboruri private, protecție politică sau chermeze prin cluburi de fițe, invariabil și printre dinți, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu a spus același lucru – că e extrem de relaxat pe subiect! Mai mult, că are facturi, că și-a plătit mofturile din
E clar că nu există niciun fel de legătură între politică și onoare. Prin natura lor, cel puțin în România ultimilor 35 de ani, cele două cuvinte au ajuns să se comporte mai rău decât niște simple antonime. Pur și simplu, se resping unul pe celălalt, ca și polii de același fel ai unui magnet.
În UMF Timișoara, lupta artificialilor cu inteligența n-are moarte! La fel ca și studiile clinice de conștientizare a subconștientului la celenterate! Oricum, în ambele situații, Facultatea de Medicină seamănă, izbitor de mult, cu o procesiune ruptă din filmele lui Kusturica. Da, în mediul academic, încă există pasiunea butaforiei și plăcerea de a-ți dresa fanfaronul, cu
Jurnaliștii de la G4Media au informat, în urmă cu câteva momente, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de Poliția Română, efectuează un număr de 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune care vizează 27 de persoane din 5 județe, printre care și Timiș. Așa cum rezultă din primele informații,
Ieri, jurnaliștii de la Recorder au demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, că PSD Timiș nu mai e o simplă filială de partid, ci sucursala Nordis. Și, azi, nu o să discutăm prea mult nici despre premierul Marcel Ciolacu, nici despre ministrul transporturilor Sorin Grindeanu și nici despre președintele CJ Timiș Alfred Simonis. De fapt,