Timișoara nu duce lipsă de simboluri. Doar că unele dintre ele ajung să reprezinte exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să fie. Turnul de Apă din Iosefin, monument istoric și reper identitar pentru oraș, avea toate șansele să devină un exemplu de regenerare urbană făcută cu cap. Avea bani, avea proiect, avea scop. Ce nu a avut? Capacitatea primăriei de a duce lucrarea la capăt.

Într-un oraș în care fondurile externe vin destul de rar și, când vin, par să deranjeze mai degrabă decât să motiveze, administrația locală reușește performanța unică în România de a trebui să restituie finanțarea obținută de predecesori.

Banii, mai exact 2 milioane de euro, atraşi prin programul RO-Cultura, fuseseră deja obținuți de administrația Robu în 2020. Proiectul avea toate premisele să fie dus la bun sfârșit, fără mari eforturi din partea noii administrații. Tot ce trebuia era implicare. Un pic de viziune. Poate chiar un telefon dat la timp sau un control real pe șantier. Dar n-a fost să fie.

Noua administrație a organizat o licitație abia în 2021, bifând probabil cu mândrie că lucrurile se mișcă. Și s-au mișcat — încet, atât de încet încât, în 2023, după doi ani de supervizare activă din partea lui Fritz (probabil doar pe Facebook), șantierul era finalizat în proporție de 50%.  În loc de un plan de redresare, lucrurile au mers și mai rău. În 2023 s-a reziliat contractual cu executantul și a apărut o firmă nouă dar cu același mod de lucru: stagnare.  În doi ani, s-a ajuns la 60% procent de execuție. Asta face că astăzi, în 2025, Turnul de Apă din Iosefin este tot în șantier, fără șanse de a fi finalizat în termenul permis de finanțare.

Și uite cum Timișoara rămâne cu un alt proiect neterminat și o altă rană în peisajul urban. Nici firma nouă, adusă să salveze aparențele și șantierul, nu a dus proiectul la bun sfârșit. De ce? Pentru că, între timp, entuziasmul lui Fritz, dacă a existat vreodată, s-a pierdut în justificări și lipsă de direcție, în bălăcăreala politică națională și în cursele electorale de tot felul.

Este, poate, cea mai tristă ironie recentă la adresa Timișoarei: când nici măcar nu trebuie să investești bani din bugetul local, ci doar să administrezi niște fonduri deja alocate și tot nu reușești să finalizezi proiectul. Din păcate, aleșii noștri locali ne confirmă permanent că avem de-a face cu o incompetență sistemică, nu cu simple greșeli. Ceea ce trebuia să fie o reușită certă și vizibilă, devine un monument al neputinței administrative. Iar cel mai dureros lucru nu e că orașul pierde bani ci că pierde timp, încredere și șansa reală de a evolua.