March 10, 2025INVESTIGAȚII
Conf. univ. dr. Izabella Petre este șefa secției de Obstetrică-Ginecologie II de la Maternitatea Bega, aflată în subordinea Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara. Medicul a accesat funcția, în urma unui concurs de stat, la nivelul lunii septembrie 2022. Adevărul e că nu a fost cu noroc din prima, ci din a doua, abia după
March 3, 2025HARD NEWS
Ori de câte ori a fost întrebat despre afacerea Nordis, fie că a fost vorba despre zboruri private, protecție politică sau chermeze prin cluburi de fițe, invariabil și printre dinți, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu a spus același lucru – că e extrem de relaxat pe subiect! Mai mult, că are facturi, că și-a plătit mofturile din
February 26, 2025INVESTIGAȚII
În UMF Timișoara, lupta artificialilor cu inteligența n-are moarte! La fel ca și studiile clinice de conștientizare a subconștientului la celenterate! Oricum, în ambele situații, Facultatea de Medicină seamănă, izbitor de mult, cu o procesiune ruptă din filmele lui Kusturica. Da, în mediul academic, încă există pasiunea butaforiei și plăcerea de a-ți dresa fanfaronul, cu
February 24, 2025INVESTIGAȚII
E limpede, sistemul sanitar bănățean a înțeles că nu mai e loc de glumă, de pase în adâncime și nici de vreun slalom uriaș, când vine vorba despre asumarea transparentă a actului medical. Așa că, pe paliere, începând cu Spitalul Județean Timișoara și culminând cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”, la pachet cu
February 18, 2025INVESTIGAȚII
Școala e informație, în orice mediu educațional. Fie că vorbim despre o simplă unitate de învățământ gimnazială, liceală sau superioară, metodologia trebuie prelucrată, în mod obligatoriu, conform curriculumului, aprobat de Ministerul Educației. Altfel, de fiecare elev, student sau medic rezident se alege praful, la final, în fața examenelor de absolvire sau în cariera profesională. Asta
February 14, 2025INVESTIGAȚII
Pe lege, medicul-șef de secție are cel mai mare grad universitar și este vioara întâi a oricărei clinici spitalicești. Dincolo de managementul administrativ sau financiar, este cel care, conform fișei postului, programează și răspunde de activitatea medicală (inclusiv operatorie), face evaluarea și dispune conduita terapeutică pentru fiecare pacient, gestionează întocmirea corectă si completă a foilor
February 10, 2025INVESTIGAȚII
Nu e nevoie de algoritmi sofisticați de trigonometrie și nici de vreun osciloscop digital performant, care să calculeze vibrațiile Universității de Medicină și Farmacie Timișoara. În special, după ultima sesiune de examene pentru titularizare pe post! Deja, tensiunea cu variație constată din mediul academic, care a scurtcircuitat sinusoide convenabile și cutume adânc înrădăcinate, a dus
January 31, 2025ADMINISTRAȚIE
De mai bine de trei zile, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” și Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara stau, realmente, pe un butoi de pulbere. Și asta pentru că, fără nicio excepție, toți medicii titulari de pe Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Maternitatea Bega, au cerut destituirea șefului de secție clinică – conf. univ.
January 29, 2025INVESTIGAȚII
Contează mai puțin că, de curând, după ce și-a plimbat colega pe litoral și a premiat-o cu mânuța lui, în calitate de rector al Universității de Vest din Timișoara, deputatul liberal Marilen Pirtea a schimbat macazul și în viață. Și, cum orice început de drum are nevoie de o resetare totală a mediului încojurător, în
January 20, 2025INVESTIGAȚII
Anul trecut, un număr de 246 de administrații locale din România, în special din mediul rural, au depus proiecte pentru construcția sau reabilitarea energetică a unor unități de învățământ, prin PNRR, cu intenția de a deveni școli verzi. În urmă cu vreo lună de zile, chiar înainte de Crăciun, mai bine de 90% dintre propuneri
